Premiul Nobel pentru literatură a ajuns în mâinile lui André Gide, un scriitor apreciat pentru ideile sale revoluţionare. Umanistul şi eseistul francez André Gide (1869-1951) a făcut un apel la toleranţă în societate şi la libertate individuală în toate operele sale. „Secretul lui Gide este acela că, deşi asaltat de îndoieli, el nu şi-a pierdut niciodată mândria de a fi om“, spunea scriitorul Albert Camus, în volumul „Rencontres avec Gide“ („Întâlniri cu Gide“).

André Gide s-a născut la Paris, la data de 22 noiembrie 1869, într-o familie de intelectuali. A fost elev la École Alsacienne, apoi s-a specializat în retorică şi filosofie. Nu a asistat la toate cursurile universitare, din cauza sănătăţii precare. A debutat la vârsta de 22 de ani, în 1891, cu volumele „Le Traité du Narcisse“ („Tratat despre Narcis“) şi „Les Cahiers d’André Walter“ („Caietele lui André Walter“).

În această perioadă s-a împrietenit cu Paul Valéry, Mallarmé, Oscar Wilde, Barrés, Pierre Louys. În 1895, Gide s-a căsătorit cu Madeleine Ron­deaux, alături de care a plecat în lungi călătorii, în Elveţia, Italia şi Africa de Nord. Celebritatea şi-a câştigat-o după ce i-a apărut, în 1897, eseul liric „Les Nourritures terrestres“ („Fructele pământului“), foarte bine primit de cercurile tinerilor intelectuali.

Un mare gânditor

Cinci ani mai târziu a publicat „L’Immoraliste“ („Imoralistul“). Gândirea sa, desemnată de termenul „gidisme“ denunţa morala burgheză, îi demasca ipocrizia, la nivelul manifestărilor ei sociale şi individuale.

În 1909 a fondat, împreună cu Schlumberger, Copeau şi Ghéon revista „La Nouvelle Revue Française“. În cadrul acesteia şi ca redactor la Editura Gallimard, a desfăşurat o importantă activitate de editor şi critic, jucând un rol de prim-plan în orientarea vieţii literare din Franţa.

În 1939,