"Daca as fi eu presedinte, intr-un an de zile ar aparea in Bucuresti meseriasii ca ciupercile. In primul rand, aici e jmecheria, as da o circulara: toti meseriasii, indiferent ca sunt batrani, tineri sau invalizi, sa depuna o cerere de spatiu la primarie. Da, dom’le. Stii meserie? Uite, pe strada cutare, iti dau pravalie, desfiinteaza-l p-ala, desfiinteaza-l p-ala, de care nu este nevoie!". Nu este candidat la prezidentialele din toamna si nici lider de sindicat. Nicolae Zdarca este un simplu palarier. Probabil ultimul.
Hai, sa mergem repede, ca am treaba!
La 8 fara 3 minute, un barbat la vreo 40 de ani deschide atelierul. Trage putin gratiile si se strecoara inauntru. Se vede silueta lui in umbra, umbland de colo-colo. Se intoarce la usa si trage gratiile la loc, inca nu e deschis pentru clienti. Mesterul mai poate intarzia o jumatate de ora. In buzunarul de la piept al camasii, tine indoit un pliant cu meniurile speciale de la Caru' cu Bere. “Asa de dimineata ma iei? Nici n-am facut ochi! Eu fac ochi pana pe la 12 asa...”, spune in timp ce deschide pravalia. Are un timbru puternic, de barbat dintr-o bucata, de oltean sprinten si pus pe treaba.
"Spuneti, sa vedem despre ce e vorba! Sunt pregatit sa va raspund. Hai, sa mergem repede, ca am treaba!", spune pe un ton autoritar. Vrea sa conduca el discutia, sa para darz si de neinduplecat, sa intimideze. Ochii mici, verzi-caprui, se lumineaza cand vorbeste despre viata lui. Alearga cu privirea prin toate colturile incaperii si se opreste abia acolo unde o intalneste pe a mea.
Viata fara greutati nu se cheama ca e traita
Magazinul palarierului
Foto: HotNews.ro
"Vin dintr-o familie de tarani saraci, mijlocasi, aveau pamant putin, nu prea roditor si eram 11 frati. Va inchipuiti ca era cheltuiala sa tii 11 copii la masa", povesteste mesterul palarier, stand i
