Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Raliu: Finlandezul Jarkko Miettinen a câştigat Raliul Sibiului

Publicat in Adevarul, duminică 19 iulie 2009 ·

Cea de-a cincea etapă a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop 2009, Raliul Sibiului, s-a încheiat aseară cu victoria campionului naţional en titre, Jarkko Miettinen.

Desfăşurată integral pe macadam, etapa a debutat vineri, cu startul oficial asistat Ministrul Turismului Elena Udrea şi de preşedintele FRAS, Ovidiu Mazilu. 39 de echipaje au luat startul în competiţia care a deschis a doua jumătate a sezonului cu două superspeciale desfăşurate pe pista de ralycross din Sibiu. Cele şase probe speciale programate în a doua zi de concurs au rezervat suprize majorităţii piloţilor, care au ieşit de pe macadamul dur de pe Crinţi cu gâlme în anvelope, pene de cauciuc sau caroserii şifonate.

Doar 26 de echipaje au reuşit să termine raliul. Printre cei care au abandonat de numără Alin Mărginean, N. Duval, Alina Bunica, Valentin Porcişteanu.

Victoria i-a revenit fără echivoc campionului en titre Jarkko Miettinen, actualmente la a doua victorie din actualul sezon al CNR Dunlop 2009.

Primii opt sosiţi după cele opt probe speciale ale raliului sibian din Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop 2009 sunt:

1. Jarkko Miettinen / Lukka Mikko - Mitsubishi Evo 9 – timp 1:02:08.1 – 10 puncte

2. Gergo Szabo / Zoltan Kohler - Mitsubishi Evo 9 – +39.1 – 8 puncte

3. Bogdan Marista / Sebastian Itu – Mitsubishi Evo 9 – +2:23.0 – 6 puncte

4. Marco Tempestini / Dorin Pulpea – Subaru Impreza – +2:50.9 – 5 puncte

5. Jean Tatu / Csegzy Levente – Subaru Impreza – +5:50.5 – 4 puncte

6. Dan Gîrtofan / Mihăiţă Lăzărescu – Subaru Impreza STI – +5:52.4 – 3 puncte

7. Horaţiu Savu / Aurelian Hanea – Mitsubishi Evo 9 – +7:48.3 – 2 puncte

8. Octavian Popa / Tamas Laszlo – Mitsubishi Evo 9 – +11:44.5 – 1 punct

Următoarea etapă a CNR Dunlop 2009 este Raliul Ţara Bârsei, programată de Federaţia Română de Automobilism Sportiv în perio

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kamala Harris îl provoacă pe Donald Trump la o dezbatere televizată la CNN

Ziua Constanta acum o ora
Candidata democrată Kamala Harris l-a provocat sâmbătă pe oponentul său republican Donald Trump să participe la o nouă dezbatere televizată, organizată de CNN pe 23 octombrie, cu câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale din SUA. Candidata demo

„Nu participăm la astfel de summituri”. Rusia anunță că nu va lua parte la cea de-a doua conferință de pace privind Ucraina

HotNews acum 15 minute
Rusia a anunţat sâmbătă că nu va participa la cel de-al doilea summit privind pacea în Ucraina, prevăzut de Kiev în luna noiembrie, după o primă conferință de pace desfășurată în iunie în Elveţia, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmând c

VIDEO Un bărbat a distrus o sculptură Ai Weiwei la deschiderea unei expoziţii de artă în Italia

HotNews acum o ora
Un bărbat a distrus o sculptură a artistului şi activistului chinez Ai Weiwei, vineri, în timpul deschiderii expoziţiei sale la Palazzo Fava din oraşul italian Bologna, a declarat un purtător de cuvânt al expoziţiei, potrivit Reuters și News.ro. Ima

Franţa are un nou guvern condus de Michel Barnier

Mediafax acum o ora
Michel Barnier, fost negociator-şef pentru Brexit, este acum prim-ministrul Franţei, conducând un guvern format din personalităţi experimentate alături de noi figuri politice. Priorităţile noului guvern includ tranziţia ecologică, reformarea servici

Germania face apel la dezamorsarea urgentă a tensiunilor în Orientul Mijlociu

Ziua Constanta acum 2 ore
Autorităţile germane au insistat sâmbătă asupra „nevoii urgente” de măsuri în Orientul Mijlociu, sugerând o soluţie pe cale diplomatică, în momentul în care frontul războiului condus de Israel în Fâşia Gaza se extinde până în Liban., conform Agerpre

Superliga de fotbal. Remiză în partida FC Hermannstadt - CFR Cluj

Mediafax acum o ora
Partida FC Hermannstadt-CFR Cluj din etapa a X-a a Superligii de fotbal s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. Partida s-a disputat sâmbătă, la Sibiu. Tot sâmbătă se va juca partida FCSB-Petrolul Ploieşti. În partida FC Hermannstadt-CFR Cluj nu s-a în

Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare

Mediafax acum 3 ore
Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare ucrainene. Autorităţile ucrainene au cerut aliaţilor şi reprezentanţilor ONU să monitorizeze centralele nucleare.

Galaţi. Peste 3.600 de familii, afectate de inundaţii, au primit ajutorul financiar oferit de Guvern

Mediafax acum 3 ore
Peste 3.600 de familii afectate de inundaţii au primit ajutorul financiar oferit de Guvern. Este vorba despre familii din judeţul Galaţi. Statul a oferit câte 10.000 de lei pentru fiecare familie.

Handbal feminin: CSM Bucureşti, victorie în deplasare cu Podravka Koprivnica, în grupa A a Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a învins sâmbătă, în deplasare, formaţia croată Podravka, scor 29-28 (14-10), în etapa a III-a din grupa A a Ligii Campionilor. Duelul pentru titlul de golgeter all-time al competiţiei continuă de la distanţă, între Jovanka R

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Vremea

București
acum

20°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/24°
lun.

16°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

18°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°