Ion Alecsandrescu a fost totul: pifan, senior, rezervă, titular, golgeter, “vice”, preşedinte, contabil, scouter, consilier tehnic, secretar general. Cînd a plecat, a luat cu el o mare parte din fotbal.
A fost începător. Cînd a intrat în vestiar, pentru prima dată, la 22 de primăveri, s-a rezemat de pereţi să nu cadâ jos, de emoţie. Lîngă el stâtea “Ţop” Voinescu, de vorbit le vorbea “Piţi” Apolzan, fraţii “Zavoda” se legau la şireturi, iar Bone se dădea cu ap pe chelie, cum făcea de fiecare dată.
CCA, anii ‘50.
A devenit titular. L-au rodat la C.A. Cîmpulung Moldovenesc, un sezon, apoi, cînd a revenit, în ‘53, s-a apucat serios de treabă alâturi de starurile de atunci: “Totoşu” Onisie, Tătaru Întîiul ori Petschovschi. A marcat şase goluri. A ajuns golgeter. În ‘56, cînd Elvis intra pentru prima dată în topuri cu “Heartbreak Hotel”, rupea de 18 ori plasele în 22 de meciuri, adică 0,81 reuşite în fiecare întîlnire. Trei echipe făceau mai bine cunoştinţă cu el, primind 12 “bobiţe”, ca să-l ţină minte.
A trecut la birou. S-a retras, după ce toată viaţa de “profesionist” a petrecut-o la CCA. 93 de goluri în 197 de partide, într-o vreme în care nămolul de pe stadioane ajungea şi la 11 centimetri. Cînd a spus “La revedere!” lîngă el stătea Imi Ienei, de vorbit le vorbea “Crăcănel” Constantin, Hălmăgeanu se lega la şireturi, iar Raksi se dădea cu briantină, cum făcea de fiecare dată
Viaţă de sfinx
A devenit secretar general FRF, a fondat primele 12 centre de copii şi juniori din ţară, apoi “Luceafârul”, a ajutat la calificarea de la JO Tokio şi la cea de la Mundialul Aztec. S-a transformat în contabil. A revenit, în ‘82, pe “Ghencea”. “Vice” şi, apoi, preşedinte plin. A început să facă rost de bani. S-a dus cu cerşitul la Ion Aurel, la ministrul Olteanu. A organizat spectacole cu “casa închisă” cu Puiu Calinescu ori Jean Constantin, Ste
