Acum mai bine de un an, când am început aventura suplimentului Adevărul Sporturi, unul dintre primele materiale despre campioni i-a fost dedicat lui Gheorghe Mureşan. Omul nu cred că mai are nevoie de nicio prezentare, este unul dintre icon-urile baschetului românesc. La puţin timp după apariţia articolului, Ghiţă a venit în România pentru unul dintre multiplele sale proiecte. Ne-am întâlnit într-un cunoscut magazine de articole sportive, unde fusese invitat pentru a lansa un brand de încălţări de sport. Era, desigur, atracţia tuturor. Toată lumea se înghesuia să facă poze cu el.

Oamenii îl cunosc pentru ce a făcut, dar sunt atraşi în primul rând de înălţimea sa. Trebuie să recunosc că deşi, de la cei 2,01 metri, sunt mai apropiat de el decât majoritatea celorlalţi, impactul pe care la fiecare întâlnire îl produce asupra mea este, cel puţin în primele secunde, unul de „wow“. Îmi imaginez ce trebuie să simtă persoane mai scunde ca mine la întâlnirea cu el.

Ei bine, oamenii tind să nu vadă dincolo de înălţimea sa. Pentru că Ghiţă înseamnă mult mai mult decât cei 2,32 metri ai săi. Atunci când a văzut ziarul cu articolul respectiv, intitulat „Uriaşul nostru ambasador“, mi-a arătat cuvântul uriaş. „Vezi, aşa mă vede lumea. Atât“.

Da, Ghiţă trebuie văzut şi altfel. Va veni iarăşi în România în această vară pentru a-şi continua proiectele pentru copii. Campurile pentru puştii care vor să înveţe baschet şi pe care el le coordonează sunt un succes în Statele Unite. În ţară s-a limitat până acum doar la Cluj. Dar din acest an va veni şi în Bucureşti.

Cu toate că sprijinul pe care l-a primit din partea autorităţilor a fost inexistent. Proiectele sale la nivel naţional au fost „ascultate“ de cei aflaţi la putere, dar au fost trecute cu vederea de îndată ce Ghiţă a ieşit pe uşa capitonată a birourilor. La fel ca şi alţi mar