Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Maftei, singura mulţumire!”

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 20 iulie 2009 ·

Campioana României, Unirea Urziceni, a încheiat la egalitate sâmbătă cu Celtic Glasgow, scor 1-1, în cea de-a doua partidă amicală pe care jucătorii antrenaţi de Dan Petrescu au jucat-o în cantonamentul din Scoţia. Celtic Glasgow a deschis scorul prin McGowan în minutul 15, dar Rusescu a egalat în minutul 53.

Dan Petrescu a început partida cu următorul „11”: Arlauskis - Maftei, Galamaz, Mehmedovic, Brandan - Pădureţu, Ricardo, Apostol, Frunză - Rusescu, Bilaşco. După pauză au mai intrat Epaminonda Nicu, Fernandes, Matei, Bordeanu, Marinescu, Paraschiv, Todo-ran, Onofraş, Dănălache şi Stan.

În ciuda faptului că Unirea a reuşit un rezultat de prestigiu în amicalul de sâmbătă, contra lui Celtic, Dan Petrescu s-a declarat total nemulţumit de evoluţia echipei. „Dacă jucăm aşa cum am făcut-o cu Celtic, o să ne bată şi Avicola Crevedia!”, spunea antrenorul sâmbătă, după terminarea partidei de pregătire. Totuşi, tehnicianul a avut şi motive serioase de mulţumire, după meciul contra scoţienilor. „Bursucul” a fost impresionat de modul în care s-a mişcat noua achiziţie, Vasile Maftei (foto), pe care îl consideră cel mai bun fundaş dreapta din Liga I. „Maftei nu are o misiune imposibilă. Anul trecut, în opinia mea, a fost cel mai bun fundaş dreapta din România şi de aceea mi-am dorit din tot sufletul să-l am la echipă şi am reuşit să-l aducem. Singurul lucru bun la meciul cu Celtic Glasgow a fost evoluţia lui Maftei. Mi-a plăcut cum s-a comportat”, a spus Dan Petrescu.

„Amicalul” cu Rangers

a fost anulat

Meciul amical pe care campioana Unirea Urziceni ar fi trebuit să îl joace azi cu Glasgow Rangers s-a anulat, din cauza faptului că formaţia scoţiană s-a declarat nemulţumită de ziua aleasă şi a propus ca partida să se joace pe 24 iulie. Campioana României nu a putut onora însă invitaţia la acea dată la care are programată revenirea în ţară,

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 5 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 6 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 2 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 13 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 11 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 10 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 9 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de Crăciun, la 60 de ani

News.ro acum 10 ore
Premierul britanic Keir Starmer i-a adus vineri un omagiu fratelui său mai mic Nick, care a murit în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 60 de ani, în urma unui cancer, relatează Sky News. „Cu mare tristeţe că anunţăm decesul lui Nick Starmer. Nick,

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 5 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°