În doar două decenii de economie liberă, România a învăţat bine ce înseamnă sărăcia. Cum capitalismul nu înseamnă doar bunăstare şi creştere economică, iar şocurile perioadei de tranziţie au lăsat urme adînci în ţara noastră, românii au simţit pe propria piele care este preţul democraţiei. Scăpată de grijile uriaşului şomaj din anii ’90, România nu a reuşit să rezolve problemele structurale ale milioanelor de oameni aflaţi în sărăcie. De la opt milioane de români săraci lipţiţi pămîntului în 2000, cînd a fost atins "recordul sărăciei" de 35,9% din populaţia ţării, România a ajuns, şase ani mai tîrziu, la doar trei milioane de oameni aflaţi în această situaţie. Putîndu-se compara în sărăcie doar cu unele state din fostul spaţiu sovietic, ţara noastră nu are prea multe motive de bucurie, mai ales că efectele crizei vor fi resimţite de tot mai mulţi români. Potrivit Băncii Mondiale (BM), poderea oamenilor care trăiesc în sărăcie absolută se va modifica, de la 5,7% în 2008, la 7,4% în 2009, iar cea a copiilor aflaţi în această situaţie va avansa de la 7,8%, pînă la 10,7%. BM notează faptul că România a înregistrat în perioada 2003-2008 o perioadă de boom economic, care a fost asociat cu procesul de aderare la UE şi a dus la reducerea rapidă a sărăciei. "Ponderea sărăciei absolute în populaţie a scăzut de la 35,9% în 2000, la 5,7% în 2008. O mare parte din absorbţia avansului economic a fost condusă de investiţiile private, iar cînd perspectivele de aderare la UE au devenit mai certe, România a devenit o destinaţie de investiţii favorabilă, cu risc scăzut", se arată în Strategia de Parteneriat a BM cu România. Pentru că diferenţele între cei mai bogaţi şi cei mai săraci s-a accentuat din ce în ce mai mult, iar oraşul este cu mult înaintea satului, BM arată că în mediul rural trăiesc 75% dintre năpăstuiţii României. "În afară de zonele rurale, copiii, în specia