Minunile sunt posibile oricand. Cine ar fi crezut ca ministra Educatiei, doamna Cati Andronescu, urcata in scaun cea dintaia oara in 2000, pentru a "pacifica" invatamantul romanesc manuind spada pesedista – profesorimea daduse de bine, aflase ce inseamna deschiderea, competitia libera in domeniul manualelor, aparusera dinamici promitatoare si realizari palpabile in domeniu –, va fi, in cea de-a doua ascensiune a sa pe tronul Educatiei, cea care a decis sa sparga fieful educational al propriului partid?

De cand am aflat de scandalul neacreditarii universitatii-mamut "Spiru Haret", ma tot mir si meditez. Dupa toate aparentele, nici macar interesele de partid (fie el si partid-stat) nu pot corupe un profesor care isi indrageste meseria pana in maduva sufletului. Ceva-ceva din vocatia initiala ramane sadit in adancimile simtirii, cinismul nu razbate dincolo de ultima manta de protectie. si atunci, in fata batjocurei, a lipsei de performanta, a fabricii de numarat bani raspandite prin catune si targusoare prin care tacerea dainuie si nimic nu se prea petrece, acel graunte incandescent al vocatiei didactice se pune in miscare, irepresibil, asumand toate riscurile.

Nu cred ca doamna Andronescu – care prin aceasta tentativa curajoasa isi spala pacatul de a fi stat degeaba cateva luni pe sezlongul de la Educatie in vreme de criza economica, lasand in urma vechea porecla de Abramburica – nu a calculat, oricat de sumar, riscurile. Nu se poate ca dansa sa nu stie ca multi demnitari mancau o paine pe seama studentilor spiruharetieni si ca puhoiul de bancnote era drenat nu numai inspre buzunarul tovarasului Bondrea, om de nadejde din sistemul Impuscatului, ci si catre vistieria partidului si a altor institutii discret pastratoare de ordine pe gustul baietilor "cripto". Dovada? Insasi enervarea si implicarea pe fata a cumetriei generale patronate de Geoa