Principalele burse europene au închis luni în creştere, pentru a şasea şedinţă de tranzacţionare consecutivă, după ce indiciile privind recuperarea economiei americane şi evitarea falimentului de către grupul financiar CIT din SUA au susţinut optimismul investitorilor. Indicele FTSE 100 al bursei de la Londra a avansat cu 1,25%, DAX al pieţei de capital de la Frankfurt cu 1,18%, iar indicele francez CAC 40 cu 1,63%. FTSEurofirst 300, indice care reuneşte cele mai importante comp
Principalele burse europene au închis luni în creştere, pentru a şasea şedinţă de tranzacţionare consecutivă, după ce indiciile privind recuperarea economiei americane şi evitarea falimentului de către grupul financiar CIT din SUA au susţinut optimismul investitorilor.
Indicele FTSE 100 al bursei de la Londra a avansat cu 1,25%, DAX al pieţei de capital de la Frankfurt cu 1,18%, iar indicele francez CAC 40 cu 1,63%.
FTSEurofirst 300, indice care reuneşte cele mai importante companii europene, a urcat cu 1,2%, la 880,97 puncte, maximul începând cu 12 iunie.
În ultimele şase şedinţe bursiere, FTSEurofirst 300 a crescut cu 8,2%.
"Confirmarea privind recuperarea vine din toate domeniile activităţii economice. Companiile sugerează că lucrurile încep să se îmbunătăţească. Datele economice se stabilizează", a declarat Georgina Taylor, analist pentru piaţa de capital la Legal & General Investment Management.
Titlurile băncilor au înregistrat creşteri, după ce grupul financiar CIT a anunţat că a semnat, în ultimul moment, un acord cu un grup de creditori privind o finanţare de urgenţă de trei miliarde de dolari. CIT este specializat în acordarea de finanţare pentru întreprinderile mici şi mijlocii în Statele Unite.
Cotaţiile BNP Paribas, Banco Santander, Credit Suisse, Deutsche Bank, HSBC, Lloyds şi UniCredit au crescut cu 2-6,9%.
SURSA: Mediafax