Ne este tot mai evident că maghiarii au un rol civilizator în viaţa Europei. Nu toţi. Dar unii dintre ei, în orice caz. Memoria noastră nu e destul de bună ca să reţină acele exemple istorice de maghiari hotărâţi să schimbe condiţia umană. Să o simplifice şi s-o ferească de suferinţă. Prin uciderea lor, desigur. Nu vom insista asupra momentelor Horia, Cloşca şi Crişan, atât de cunoscute, pentru capacitatea unor maghiari de caracter, în vocaţia lor de a îndrepta oasele oamenilor. În această direcţie au acţionat cei care i-au întins şi zdrobit pe roată pe Horia şi Cloşca. Nu trebuie uitate nici fazele corecţiei pe care i-au servit-o educatorii maghiari lui Tănase Todoran, din ţinuturile Bistriţei. Sunt adevărate momente de lumină-n ochi prin întunericul Evului Mediu.
În acelaşi scop, al educării popoarelor vecine, au intrat hovezii unguri în Ardeal, în anii '40, la Sucutard, la Ţaga, la Mureşenii de Câmpie, la Moisei, la Ip, la Treznea. Peste tot, ei au împăcat viaţa şi moartea, metafizica şi glonţul, ochii victimelor şi pământul. O dată cu spintecarea românilor şi evreilor din aceste zone, o dată cu împuşcarea lor, acei merituoşi maghiari, conduşi de câte-un necruţător, inflexibil Wass Albert, au introdus cu mult curaj, cu multă inspiraţie, cu multă milă omenească un înalt nivel de civilizaţie în câteva din localităţile pe care le-au însângerat. Poate că nici nu era treaba lor să se implice în aceste ample acţiuni civilizatoare, dar ei nu s-au lăsat, în numele datoriei faţă de viitor.
Nu vor fi uitate prea uşor generoasele gropi cu var nestins, în care maghiarii care veniseră să ocupe Ardealul aruncau civili români şi evrei. Am mai descris acest miracol: lacrimile celor din gropile cu var nestins cădeau în şiraguri şi stingeau, cât de cât, varul de care erau înconjuraţi. Stingerea varului îi durea. Dar numai până când oamenii din gropi mu
