Multor târfe, invitate de câteva televiziuni pentru darurile lor de alcov, li se spune vedete. Noul dicţionar universal al Limbii române, editat de Litera Internaţional în 2006, dă opt definiţii pentru cuvântul vedetă, dar numai una, aceea care poartă numărul şase, se potriveşte cu ce este vedeta la noi.
Vedeta de România, prin urmare, nu e nici "sentinelă de cavalerie care semnalizează venirea inamicului", nici "ambarcaţiune cu motor, mică şi rapidă", nici "rând tipărit cu litere groase" şi nici "navă de război cu tonaj mic". Vedetea e "o persoană care are procuparea de a se remarca, de a se pune în evidenţă cu orice preţ".
Când fac precizarea "cu orice preţ", autorii Dicţionarului nu se referă la bani. Vedetele îşi câştigă acest statut, se pun sau sunt puse adică în evidenţă, nu printr-un maximum de onorabilitate, ci dimpotrivă, forţând toate criteriile tradiţionale ale onorabilităţii. Între o damă de hotel, de dinainte de război, şi una de televiziune e o deosebire masivă de statut social. Curva de hotel era blamată, cea de emisiuni cu rating mare se bucură de publicitate, paturile prin care trece devin subiecte de interes public, părerile ei despre orice, pigmentate cu tot felul de cugetări despre sutiene şi sulimanuri fac deliciul prostimii, dar şi al unor case mari.
Când Marius Tucă i-a zis rubricii mele "Scriitorul de la pagina 3" printr-un vizavi ironic cu "Fata de la pagina 5", am devenit dintr-o dată foarte sensibil la oferta profesională a domnişoarelor care vor să ajungă vedete. Dat fiind că toate, fără excepţie, pun la bătaie ţâţe, funduri, picioare, boticuri, bucle şi păsărici nu am intrat în panică. Mijloacele mele de seducţie sunt altele. Când însă fetele astea au început să şi vorbească şi să-şi dea cu părerea în tot felul de publicaţii şi emisiuni despre orice şi cu egală dezinvoltură despre c
