Programul încărcat şi lipsa banilor îi fac pe mulţi români să petreacă sfârşitul de săptămână la pensiuni, evitând tarifele mari practicate de hoteluri. Pensiunile agroturistice sunt din ce în ce mai căutate. Sursa: EVZ
“Agroturismul de weekend merge foarte bine în această perioadă, deoarece mulţi oameni nu au timp să plece în concediu. În plus, preţurile mai mici au contribuit la o uşoară creştere a numărului de cereri de cazare la pensiuni”, a declarat pentru evz.ro Traian Bădulescu, purtătorul de cuvânt al Asociaţiei a Naţionale a Agenţiilor de Turism din Romînia (ANAT).
Pentru a nu fi nevoiţi să îşi închidă afacerea, mulţi administratori au redus tarifele, comparativ cu anii precedenţi. Mai mult decât atât, în tarif au fost incluse fie micul dejun, fie diferite mese festive sau programe artistice.
Clientul mulţumit, cea mai bună reclamă
Cel mai adesea, metoda de promovare a pensiunilor agroturistice se bazează pe recomandările făcute de foştii clienţi. Agenţiile de turism nu promovează serviciile oferite de micii operatori de turism şi din cauza faptului că aceştia nu acordă agenţiilor comisioane pentru vânzări. În acest caz, agenţia ar trebui să majoreze tarifele practicate de administratorii pensiunilor. Totodată, mulţi dintre aceştia nu emit facturi. Or, în acest caz agenţiile preferă să renunţe la serviciile lor, explică Traian Bădulescu motivele care împiedică buna colaborare dintre agenţiile de turism şi patronii de agropensiuni.
Potrivit oficialului ANAT, cele mai căutate agropensiuni sunt cele din zonele montane şi de deal, precum Bran-Moeciu, secondate de cele din Delta Dunării şi cele de pe litoral. Cererile de cazare pentru agropensiunile din Vatra Dornei, Sărata Monteoru, Munţii Apuseni, Maramureş ş Bucovina sunt în creştere, mulţi turişti fiind străini.