Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: „Spiru Haret“ contraatacă

Publicat in Adevarul, luni 20 iulie 2009 ·

Reprezentanţii „Spiru Haret“ susţin că toate specializările universităţii funcţionează în legalitate şi au declarat că au acţionat în instanţă, în urmă cu zece zile, Ministerul Educaţiei pentru „afirmaţiile calomnioase“.

Astfel, potrivit rectorului Aurelian Gh. Bondrea, universitatea a organizat formele de învăţământ la distanţă şi cu frecvenţă redusă, respectând strict prevederile articolului 60 din Legea Învăţământului nr. 84/1995, care spune că activitatea didactică se poate organiza la frecvenţă redusă şi la seral, dacă instituţia ţine cursuri la zi.

De asemenea, conform art. 29 alineatul 3 din Legea nr. 87/2006 cu privire la asigurarea calităţii educaţiei, „evaluarea şi acreditarea se fac pentru fiecare program din ciclul de licenţă care duce la o calificare universitară distinctă“, lăsând universităţilor posibilitatea organizării formelor de învăţământ.

„Învăţământul de stat, neconstituţional şi nelegal“

„Instituţiile de învăţământ superior de stat organizează învăţământ cu taxă ceea ce e contravine legislaţiei în vigoare. Prin eliminarea universităţii noastre se lasă câmp liber învăţământului superior de stat privat care este neconstituţional şi nelegal“, a declarat Bondrea. Astfel, potrivit articolului 32 din Constituţia României, „învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii“. Articolul 7 din Legea învăţământului spune că „învăţământul de stat este gratuit“, iar articolul 15 din aceeaşi lege prevede că „privatizarea instituţiilor şi a unităţilor de învăţământ este interzisă“.

Potrivit reprezentantului Universităţii „Spiru Haret“, Hotărârea de Guvern nr. 749/2009 este un act administrativ prin care sunt încălcate drepturile şi interesele legitime ale instituţiei. Astfel, Hotărârea de Guvern nr. 1011/2001 şi Hotărârea de Guvern nr. 749/2009, prin care se impun autorizarea şi acreditarea formelor de învăţământ la distanţă şi cu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 12 minute
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 21 minute
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 2 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 4 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Bolojan: Cea mai mare parte a greutăţii fiscale rămâne pe industria jocurilor de noroc. Este o creştere a taxării de peste 40%. Nu mai avem bani. Ca să avem servicii de sănătate, spitale şi medici, trebuie să intre bani în sistem

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pachetul fiscal adoptat de Executiv a adus o creştere substanţială a taxelor pentru industria jocurilor de noroc, transmite marţi premierul Ilie Bolojan. „Per ansamblu este o creştere a taxării de peste 40% a jocurilor de noroc. Nu s-a mai făcut în

Ilie Bolojan: Aveam un pas, doi până la degradarea ratingului şi la o formă de incapacitate de plată

Ziarul Financiar acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susţine că România era la un pas, doi de degradarea ratingului de ţară şi ajungerea într-o formă de incapacitate de plată. Premierul Ilie Bolojan susţine, marţi seara, la Digi24, că măsurile anunţate de Guvern „vor însemna o p

Vremea

București
acum

31°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

29°
mar.

23°/36°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
Constanta
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/36°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
Timisoara
acum

18°
mar.

17°/32°
mie.

11°/18°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°