Să fie clar de la-nceput: am absolvit Facultatea de Drept a Universităţii „Spiru Haret“. Asta nu înseamnă că acum ţin neapărat partea respectivei instituţii de învăţământ în războiul său cu Ministerul Educaţiei.

Pe vremea mea, cu... mulţi ani în urmă, adică prin 1991, eram o mână de studenţi la Drept, la facultatea din Craiova a Universităţii „Spiru Haret“. Fuseserăm selectaţi printr-un concurs de admitere, ca la orice instituţie serioasă de învăţământ superior. Prezenţa la cursuri era sfântă - deşi eram la o facultate particulară! -, iar cadrele didactice erau recrutate fie din rândul unor profesori reputaţi, fie dintre practicienii de faimă ai urbei - procurori, judecători sau avocaţi. Nivelul de pregătire era mult mai ridicat decât al studenţilor de la facultatea similară de stat, de care făceam chiar mişto că jumătate dintre ei ajunseseră la Drept cu şpagă, prin transfer de la Mecanică, şi că era suficient să se prezinte la unele examene ca să primească măcar nota 9. Iar cei care erau pe atunci studenţi la Facultatea de Drept „de stat“ ştiu că nu exagerez.

Pe vremea mea, aproape toate examenele - cu vreo două excepţii - se susţineau oral, astfel că trebuia să ţii o adevărată disertaţie ca să iei o notă mare. Iar profesorii erau deosebit de exigenţi, mergând pe principiul că „dacă aţi dat bani nu înseamnă că veţi promova şi examenele“. Aşa se face că destui indivizi cu bani s-au lăsat păgubaşi, pentru că nu-i ducea capul şi nu prea aveau cum să-şi cumpere examenele.

Erau, ce-i drept, vreo câţiva profesori care „se mânjeau“. Toţi din această categorie proveneau însă de la universitatea de stat, de unde au venit cu astfel de metehne. Şi mai erau şi „pseudoprofesori“ - indivizi care nu aveau nici în clin, nici în mânecă cu predatul. Pe aceştia - doi ştiu eu - i-am trimis chiar noi, studenţii, acasă, pentru că nivelul lor de pregătire nu ne mulţumea. @N