Românul Toma Coconea conduce plutonul după prima zi a competiţiei extreme Red Bull X Alps, care presupune deplasarea de la Salzburg la Monaco doar cu ajutorul unei parapante şi a unei perechi de bocanci de căţărare.
La aproape 24 de ore de la start, Tomi a reuşit să parcurgă 119 de kilometri, alergând cu o viteză medie de 7 km/h. De când s-a dat startul, românul nu a avut timp de odihnă decât 5 ore. Toma este urmat, pe locul 2, de elveţianul Martin Müler, aflat la o distanţă de 10 km în urma românului şi de câştigătorul ediţiei precedente, Alex Hofer, tot din Elvetia, care se află pe locul al treilea la 16 km distanţă de reprezentantul ţării noastre. Faţă de ultimul clasat în pluton, Toma are un avans de 53 de km.
Dupa ce a cucerit vârful Gaisberg, din Austria, cu o altitudine de 1288 de metri, Tomi a urcat pe varful Watzmann, la 2713 metri altitudine, astăzi urmând să cucerească vârful Grossglockner, cu o altitudine de 3798 de metri.
În aventura Red Bull X-Alps 2009, Tomi este însoţit de Vasile „Gigi” Trifan, cel care va fi alături de el pe parcursul întregii competiţii. El va fi mâna dreaptă a lui Coconea, cel care îl va ajuta să stabilească traseul în fiecare zi.
Red Bull X Alps este una dintre cele mai dure competiţii de sport extrem din lume, participanţii neavând voie să folosească niciun alt mijloc de transport, în afară de parapantă şi de propriile picioare, pentru a parcurge cei 818 kilometri. La competiţie participă 30 de aventurieri din 23 de ţări.
Mai citeşte şi:
Hunedoara: "Omul fără splină", parapantistul Toma Coconea a plecat să cucerească Alpii
Toma Coconea traversează Alpii cu parapanta (GALERIE FOTO)
Românul Toma Coconea, pentru a patra oară la Red Bull X-Alps