Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CICLISM: Alberto Contador: "Lance trebuie să mă sprijine pe mine!" (VIDEO)

Publicat in Adevarul, luni 20 iulie 2009 ·

Rutierul spaniol Alberto Contador, component al echipei Astana, a declarat, după etapa a 15-a a Turului Franţei la ciclism, disputată, duminică, pe distanţa a 207,5 kilometri lungime, între localităţile Pontarlier şi Verbier, că a sperat să ajungă lider al ierarhie generale.

Când a fost întrebat dacă şi-a propus să atace pe ultima căţărare a cursei de duminică, ibericul a precizat că a avut îndoieli asupra capacităţilor echipierilor de la Astana de a ajunge în top, chiar dacă ştia că rutierii formaţiei din Kazahstan sunt în formă. „Nu era problema de cum ne-am fi comportat, ci de reacţii adversarilor noştrii, mai ales fraţii Schleck. Eu nu ştiam dacă aş putea să plec de unul singur, nu gândisem că aş putea ataca decisiv, aşa că am aşteptat evenimentele din etapă”, a completat Contador.

Rutierul spaniol a declarat că şi-a pregătit aşa cum trebuie ultima ascensiune: „Mi-am spus că, dacă nu se va întâmpla nimic ieşit din comun, am să atac pe ultimii patru sau cinci kilometri ai căţărării. Cei de la Saxo-Bank au fost o perioadă la trenă, lucru de care am profitat. Apoi, m-am uitat la grupul nostru şi mi-am spus: «Acum e momentul!». În ceea ce priveşte avansul faţă de Lance Armstrong nu ştiu dacă acesta poate fi considerabil, deoarce ştie să se reorganizeze. După acest rezultat sunt, cu siguranţă, numărul unu la Astana şi cred că echipa va trebuie să mă sprijine”.

Alberto Contador (foto) a adăugat că, după toate tensiunile care au apărut în echipa Astana, de-a lungul Turului Franţei, victoria de duminică i-a adus, în sfârşit, eliberarea. „Sincer am aşteptat mult această etapă, pe care mi-am dorit mult să o câştig. Lance Armstrong este un mare profesionist şi poate avea un rol important în echipă”, a punctat ibericul.

Rutierul spaniol a mai spus că succesul repurtat duminică, în faţa lui Lance Armstrong, nu este cel mai important din cariera sa: „Cel

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 6 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 4 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 12 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 10 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 11 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Vremea

București
acum

24°
lun.

24°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°