La sfârşitul "Epocii de Aur", în anii ’80, agricultura românească era încă o combinaţie de modernitate şi tradiţionalism. Modernizarea şi tehnologizarea sau "noua revoluţie agrară", cum era numită de propaganda regimului, încetase în cursul anilor ’70, iar forţa de muncă necalificată era încă extensiv folosită în cadrul CAP-urilor.
Tradiţionalul jug cu boi fusese înlocuit de modernul tractor, dar o serie de munci precum prăşitul sau culesul produselor se făceau încă manual. O schimbare majoră avusese însă loc: tradiţionalul "ţăran român" fusese înlocuit cu "tovarăşa colectivistă".
DE LA CRATIŢĂ LA... PLUG
În satul românesc tradiţional rolurile economice ale femeilor şi bărbaţilor erau bine definite. Sfera femeilor era gospodăria, spaţiul interior al familiei, în vreme ce bărbaţii erau cei care se ocupau în general de munca pământului. Existau bineînţeles şi excepţii, ca participarea femeilor la muncile agricole considerate mai uşoare, precum prăşitul, sau recoltatul. Muncile grele, precum aratul sau cositul erau însă rezervate exclusiv bărbaţilor.
Politica de dezvoltare a industriei şi de modernizare a agriculturii în anii '60-'70 a provocat schimbări importante la sate. Posibilitatea de angajare în industrie sau construcţii precum şi apariţia unor profesii noi, precum tractorist sau şofer a dus la crearea unor categorii profesionale calificate, care nu mai erau implicate în munca manuală a pământului.
În paralel, personalul auxiliar al CAP-urilor a crescut la rândul, de unde şi gluma, foarte vehiculată în epocă, conform căreia jumătate din angajaţii acestora erau... paznici. Cei care au profitat de aceste schimbări ce presupuneau o mai mare mobilitate socială au fost în general bărbaţii. Femeile au rămas acasă şi, ca urmare, ele constituiau în anii '80 majoritatea lucrătorilor necalifi
