Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: Ministerul Educaţiei şi Universitatea „Spiru Haret“, bune de dat în judecată

Publicat in Adevarul, luni 20 iulie 2009 ·

Decizia ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, ca 100.000 de absolvenţi „Spiru Haret“ care au urmat forme de învăţământ neacreditate să repete examenul de licenţă, a provocat revoltă. Specialiştii în drept susţin că dacă vor fi obligaţi să repete licenţa, absolvenţii pot acţiona în instanţă atât ministerul, cât şi universitatea.

CTEŞTE şi:

Bucureşti: Spiru Haret contraatacă

Bucureşti: Absolvenţii „Spiru Haret“ vor susţine o nouă licenţă

Bucureşti: „Spiru Haret“ sfidează decizia Ministerului Educaţiei

Cluj: Absolvenţii de la Spiru Haret, daţi afară de la titularizare

Arad: Şapte profesori absolvenţi ai Universităţii Spiru Haret nu au primit note la titularizare

Hunedoara: După scandalul de la titularizare plouă cu plângeri penale

Ce-a ajuns Spiru Haret! Hartie de “almanahe” de Laurenţiu Ciocăzanu

UPDATE 4: Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) a solicitat Ministerului Educaţiei, printr-o scrisoare, stabilirea unei întrevederi pentru lămurirea situaţiei Universităţii „Spiru Haret” şi a modului în care ANPC se poate sesiza în acest caz.

„Pentru că emiterea diplomelor este un subiect de competenţa Ministerului Educaţiei şi a organismelor responsabile de asigurarea calităţii în învăţământ, le-am trimis o scrisoare pentru stabilirea unei întâlniri oficiale. După această întâlnire vom decide cum trebuie procedat mai departe”, a explicat preşedintele ANPC, Bogdan Pandelică.

UPDATE 3: Curtea de Apel Bucureşti a fixat pentru 6 august termenul de judecată al procesului în care Universitatea "Spiru Haret" cere suspendarea executării HG 749/2009,prin care universitatea nu a fost inclusă pe lista unităţilor de învăţământ superior ce pot organiza admitere.

UPDATE 2: Comisariatul pentru Societatea Civilă a atacat în instanţă Ministerul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Opt persoane au fost rănite după ce forţele ruse au atacat Kievul cu drone şi cu rachete

G4Media acum o ora
Kievul a fost supus unui atac intens cu drone şi rachete de către forţele ruse în noaptea de vineri spre sâmbătă, declanşând incendii şi rănind cel puţin opt persoane, a declarat primarul capitalei ucrainene, conform The Guardian, transmite News.ro.

Damaris Lupu a câștigat finala Românii au talent 2025. Cu ce număr i-a impresionat pe jurați

Libertatea acum 50 minute
Finala Românii au talent, sezonul 15, a avut loc vineri, 23 mai 2025, la Pro TV și a adus în prim-plan emoție, talent pur și povești impresionante. Marele câștigător al acestei ediții a fost Damaris Lupu, o tânără de doar 14 ani din Tecuci, care a o

Consiliul Naţional de Securitate al Casei Albe îşi reduce drastic personalul într-o restructurare dramatică

HotNews acum 2 ore
Zeci de angajaţi au fost concediaţi vineri din cadrul Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, în contextul în care preşedintele Donald Trump a decis să reducă dimensiunea şi atribuţiile acestui organism, cândva puternic, au declarat cinci

Dan Petrescu n-a învins FCSB nici măcar în ultima etapă! „Arbitrul a stricat meciul”

Gandul acum o ora
FCSB a remizat vineri seara, în deplasare, scor 1-1, cu gruparea CFR Cluj, în ultima etapă a play-off-ului Superligii. Bucureştenii au ratat un penalty şi au avut superioritate numerică din minutul 28. Dan Petrescu n-a învins FCSB nici măcar în ulti

Atac în gara din Hamburg! Cel puțin 13 persoane rănite

Ziua Constanta acum 11 ore
Cel puțin 13 persoane au fost rănite, dintre care unele în stare critică, după ce o femeie a început să le înjunghie într-o gară din Hamburg, Germania, potrivit autorităților locale. Suspecta este în arest, potrivit știripesurse.ro. Incidentul a avu

Un judecător a blocat temporar planul lui Trump de a interzice Universității Harvard să înscrie studenți străini

HotNews acum 13 ore
Un judecător a emis un ordin de restricție temporar care blochează planul administrației Trump de a revoca dreptul Universității Harvard de a înscrie studenți străini, potrivit BBC. Știre în curs de actualizare Sursă foto: Jackbluee | Dreamstime.com

Ministerul Educației și Cercetării urmărește cu atenție situația studenților români de la Universitatea Harvard

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministerul Educației și Cercetării este informat cu privire la decizia Administrației SUA de a revoca certificarea programului Universității Harvard pentru studenți internaționali și schimburi academice (SEVP) și urmărește îndeaproape evoluțiile în

Anamaria Gavrilă: „Sistemul încearcă să scape de mine și de POT. Propun alegeri anticipate”

HotNews acum 12 ore
Deputata Anamaria Gavrilă, președinta POT, a propus organizarea de alegeri anticipate „în contextul presiunilor publice lansate de unele inițiative așa zis civice”, se arată într-un comunicat transmis vineri de partidul condus de parlamentară. Anunț

Ambulanță implicată într-un accident în Cluj. O pacientă și trei membri ai echipajului au fost transportați la spital

Adevarul acum 10 ore
O ambulanță a fost implicată într-un accident vineri seara în județul Cluj. Trei membri ai echipajului și o pacientă, care era transporată în vehicul, au fost duși la spital pentru îngrijiri suplimentare.

Ucraina și Rusia desfășoară cel mai mare schimb de prizonieri de la invazia din 2022

Adevarul acum 13 ore
Ucraina și Rusia au anunțat vineri, 23 mai, repatrierea primilor 390 de prizonieri de fiecare parte, în cadrul unui schimb major convenit recent la Istanbul.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

13°/19°
dum.

12°/13°
lun.

10°/12°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/24°
dum.

10°/11°
lun.

10°/11°
mar.

10°/12°
Constanta
acum

17°
sâm.

16°/22°
dum.

14°/19°
lun.

13°/17°
mar.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

7°/14°
dum.

7°/14°
lun.

9°/16°
mar.

9°/15°
Timisoara
acum

10°
sâm.

9°/13°
dum.

6°/18°
lun.

8°/22°
mar.

11°/22°