Petrec singure sărbătorile, îşi botează singure copiii, pentru care au învăţat să fie şi mamă şi tată, iar când cumpără mobilă sau construiesc o casă, iau singure decizii. Cu soţii lor, dau telefoane şi mesaje în care îşi povestesc doar întâmplările frumoase; dacă mesajul sună mai romantic decât de obicei, e semn că el a trecut printr-un moment dificil. Soţiile marinarilor trăiesc aşteptările în ritmul lunilor.

De 20 de ani, de când e căsătorită cu Tudor, Violeta i-a făcut de fiecare aniversare tort soţului ei. Şi i-a cântat "La mulţi ani!" alături de fiul lor, Matei. La început, când aveau puţini bani, tortul era din clătite. Tudor nu a fost mereu acasă ca să primească urările, dar le-a simţit acolo, departe, în mijlocul mării sau în vreun port din celălalt capăt al lumii.

S-au întâlnit prima oară la o discotecă din Venus, când Tudor a ieşit din portbagajul unei Dacii 1100. El terminase Institutul de Marină "Mircea cel Bătrân", era cu patru ani mai mare decât ea şi îşi iubea cu disperare meseria.

S-au căsătorit în octombrie 1989 şi, după o lună şi jumătate, el a plecat într-un voiaj de nouă luni. "Era naivitatea vârstei, eram foarte îndrăgostită, ştiam că trebuie să plece şi am luat-o ca pe ceva normal. Comunicam prin radiograme, adică eu scriam câteva cuvinte acum şi peste o lună primeam câteva cuvinte de la el. Plăteam totul la literă", îşi aminteşte Violeta începuturile vieţii împreună. Atunci voiajele durau foarte mult, 9-11 luni; acum, Adrian, devenit între timp comandant de navă, pleacă patru luni, iar două stă acasă.

AVENTURI

Violeta, ca toate soţiile de marinar, îşi poate vizita soţul la locul de muncă. În 1994, a plecat pentru două zile în Polonia pentru a-l întâlni pe Tudor şi a rămas pe mare patru luni şi jumătate. "Urma să se facă un schimb de echipaj. N-am luat avionul, am plecat cu trenul