Deşi mulţi veniseră să o vadă pe Carmen Electra, vedeta Playboy şi una dintre figurile celebre din serialul „Baywatch”, anunţată cu o săptămână în urmă printre oaspeţii clubului Bamboo din Mamaia, dancerii de week-end, printre care Elena Băsescu şi Delia Matache, s-au mulţumit cu show-ul unuia dintre artiştii în vogă ai hip-hop-ului american, FloRida.
Deşi până acum a lansat pe piaţă doar două albume, la mai puţin de un an diferenţă unul faţă de celalat, hip-hop-erul american FloRida (30 de ani), pe numele real Tramar Dillard, are în palmares colaborări cu nume importante din industria muzicală, alături de care a reuşit să capteze atenţia publicului. Cu Carmen Electra negocierile sunt „într-o fază avansată”, nu a fost semnat deocamdată un contract, dar reprezentanţii Bamboo Mamaia speră să-i poată prezenta divei americane litoralul românesc în luna august.
Deşi rivaliza cu alte nenumărate petreceri din Mamaia, show-ul energic al americanului care şi-a rezervat în ultimul an primele locuri ale topurilor internaţionale a adunat la Bamboo vreo 2000 de oameni. „De vreme ce fac ceea ce îmi place, nu am cum să nu am energie pe scenă. Pe scenă este casa mea”, a declarat FloRida într-un mini-interviu acordat Evz.
Elena Băsescu, invitata Deliei Matache
Publicul de Bamboo, adunat în faţa scenei, a avut parte şi de o mică baie cu apă şi şampanie, înaintea unui moment în care artistul i-a cerut să şi-l amintească pe Michael Jackson. „Toţi cei care l-au iubit pe Michael să îşi ridice telefoanele mobile în aer şi să ni-l amintim cu toţii”, a spus hip-hop-erul. Concertul a început în forţă în jurul orei 2.30, după un moment al MC-ului rezident, care la rândul său a propus o serie de reprize în memoria lui Michael. Cam tot atunci a ajuns la club şi Elena Băsescu, invitată la masa Deliei Matache, în primul rând de lângă scenă, dar pr