Luiza Balot a fost nevoită să plătească 200 de euro ca să se angajeze ca barmaniţă. În condiţiile în care rata şomajului a atins cote-record, găsirea unui loc de muncă pe timp de criză a devenit „o afacere în familie”. Mii de compatrioţi apelează, săptămânal, la birourile Serviciului Public de Ocupare a Forţei de Muncă, fără a avea însă succes. Foarte rar, unii dintre ei reuşesc să-şi găsească un loc de muncă prin metodele tradiţionale, fie că este vorba de instituţiile statului, fie de firmele particulare de recrutare a forţei de muncă.
Un pont, vândut, la propriu, de un conaţional sau o recomandare din partea unei rude care lucrează deja sunt principalele metode de a mai găsi ceva de lucru în această perioadă. Potrivit statisticilor oficiale, singurul domeniu în care oferta locurilor de muncă a crescut anul acesta este agricultura, însă locurile suplimentare apărute sunt vânate de mult mai mulţi doritori.
Luiza Balot (21 de ani) a sosit în Castellon în urmă cu doi ani şi jumătate, după ce a terminat liceul în România. Mama ei locuieşte în Spania de 10 ani şi a sfătuit-o să aştepte până la 1 ianuarie 2007, data intrării României în UE, pentru a-şi căuta de lucru. Între timp, Luiza şi-a echivalat diploma de bacalaureat şi şi-a întocmit un CV în limba spaniolă.
„Când am început să-mi caut de lucru a fost greu. În plină recesiune, am trimis CV la peste 100 de firme, la şomaj, am pus anunţuri în ziare, m-am înscris pe site-uri, dar nu am avut noroc. Până la urmă, a funcţionat ceea ce la noi a funcţionat mereu - relaţiile. Cunoşteam pe cineva care cunoştea pe altcineva şi aşa mai departe, am dat 200 de euro şi m-au angajat barmaniţă la un restaurant din Castellon”, explică Luiza.
„În situaţia asta accepţi orice“
Nici în capitala Spaniei, considerată cea mai dezvoltată regiune din punct de vedere eco
