Adunarea Generală a Acţionarilor companiei de stat Oil Terminal va alege, în şedinţa din 24 august, un nou director general, după ce Vasile Miu a demisionat, vineri, din această funcţie.
„Mi-am înaintat vineri demisia din funcţia de director general, din motive personale”, a declarat Miu, pentru „Adevărul”.
Acesta a precizat că va rămâne în companie, unde va ocupa funcţia de director mecanic-energetic, pe care o deţinea şi înainte de a fi numit la conducerea societăţii.
Director interimar a fost numit Silviu Wagner, şeful departamentului de pază.
Oil Terminal Constanţa este specializat în vehicularea ţiţeiului, produselor petroliere şi petrochimice lichide şi a altor produse şi materii prime, în vederea importului, exportului şi tranzitului.
Ministerul Economiei deţine 59,6% din companie, Fondul Proprietatea are 10%, iar restul titlurilor sunt în proprietatea altor acţionari. Oil Terminal este listată la Bursa de Valori Bucureşti.