Lipsa oricărui ajutor din partea statului şi scăderea numărului de filme produse la nivel global au obligat studiourile cinematografice autohtone să anuleze o bună parte din proiecte. Până acum cinci ani, România era, alături de statele vecine, destinaţia fierbinte a producătorilor de film din întreaga lume. O recomandau tarifele mult mai mici (cu până la 50% faţă de cele practicate în statele vestice) şi forţa de muncă bine pregătită, singurele minusuri fiind infrastruct

Lipsa oricărui ajutor din partea statului şi scăderea numărului de filme produse la nivel global au obligat studiourile cinematografice autohtone să anuleze o bună parte din proiecte.

Până acum cinci ani, România era, alături de statele vecine, destinaţia fierbinte a producătorilor de film din întreaga lume. O recomandau tarifele mult mai mici (cu până la 50% faţă de cele practicate în statele vestice) şi forţa de muncă bine pregătită, singurele minusuri fiind infrastructura deficitară şi procedurile birocratice împovărătoare. Acum, există cazuri în care să filmezi în SUA poate fi mai ieftin decât în România. Aceasta, deşi cele două puncte slabe nu au cunoscut vreo ameliorare semnificativă.

„La prima vedere, în România preţurile sunt mai bune decât cele practicate în ţările din regiune, cu excepţia Bulgariei, unde tarifele sunt cu circa 10-15% mai mici“, remarcă Bogdan Moncea, directorul de comunicare al studioului Castel Film. De altfel, responsabilii studiourilor Nu Boyana, cele mai importante din Bulgaria, afirmă că „abilitatea noastră de a face lucruri excelente calitativ cu bani foarte puţini este de neegalat“. Între capetele de afiş ale studioului de la sud de Dunăre se numără filmele „The Code“, cu Morgan Freeman şi Antonio Banderas în rolurile principale, şi „War. Inc“, cu John Cusack, Marisa Tomei şi Ben Knigsley.

Mai mult, spre deosebire de România, toate ţările