Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Andronescu ar putea scapa doar cu un avertisment de la PSD

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 20 iulie 2009 · ·

Ministrul educaţiei, Ecaterina Andronescu, scapă de remaniere, alegându-se din scandalul „Spiru Haret” doar cu un avertisment din partea PSD, susţin surse socialdemocrate.

Şi asta pentru că, peste weekend, cei care şi-ar fi dorit retragerea sprijinului politic, ceea ce ar fi atras schimbarea ministrului, s-au mai temperat la argumentul că o asemenea măsură este greu de justificat.

Vina celorlalţi miniştri

De altfel, ieri, liderul deputaţilor PSD, Viorel Hrebenciuc, a susţinut că Andronescu nu are nicio vină în cazul „Spiru Haret” şi nu se pune problema retragerii sprijinului politic. El i-a identificat ca fiind responsabili de scăparea de sub control a situaţiei de la această universitate pe miniştrii fostei guvernări. „Ei ar fi trebuit să controleze strict cifrele de şcolarizare pentru universităţile particulare. Acest lucru se făcea până acum câţiva ani. Din nefericire, nici dom nul Miclea, nici cei de după Domnia Sa n-au mai făcut acest lucru, astfel încât s-a ajuns la situaţia de astăzi”, a declarat Hrebenciuc.

Cu ordonanţa la partid

Liderul PSD a susţinut că singura greşeală pe care a făcut-o ministrul educaţiei este că nu a informat conducerea PSD în privinţa ordonanţei pe care doreşte să o pro moveze. „Se va întâmpla acest lucru luni (astăzi - n.r.), astfel încât totul va reintra în normal din punctul meu de vedere”, a declarat Hrebenciuc. El a mai spus că PSD va căuta o soluţie care să satisfacă toate părţile implicate în discuţie. După ieşirea publică a lui Hrebenciuc, liderii PSD s-au reunit ieri seară într-o şedinţă informală în care au discutat despre situaţia de la Ministerul Educaţiei. Apărătorilor Ecaterinei Andronescu li s-a alăturat Ion Iliescu, care a susţinut că retragerea sprijinului politic ar fi „o nesăbuinţă”. El a precizat însă că ministrul ar fi trebuit să anunţe PSD înainte de a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 34 minute
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Tensiuni în coaliţie: Paul Stănescu cere şedinţă de urgenţă a coaliţiei, iar PSD să decidă dacă mai rămâne la guvernare

Ziarul Financiar acum 41 minute
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, acuză că al doilea pachet de măsuri anunţat de Guvern păstrează aceeaşi „logică heirupistă şi rigidă” şi nu are „evaluări reale”. În aceste condiţii, cere o şedinţă de urgenţă a coaliţiei, iar social-democra

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum o ora
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum o ora
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

METEO Coduri portocalii de caniculă în Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Ialomiţa şi zona continentală a Constanţei, până miercuri

G4Media acum 26 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat pentru judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman, va

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 27 minute
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

XTB: Tesla reuşeşte să atragă din nou investitorii, în ciuda provocărilor

BusinessMagazin acum 30 minute
Tesla rămâne una dintre cele mai urmărite şi tranzacţionate acţiuni la nivel global, în ciuda obstacolelor juridice, scăderii vânzărilor şi plecărilor din conducere. Luna iunie a făcut ca acţiunile companiei conduse de Elon Musk să fie cele mai cump

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 3 ore
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 13 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Donald Trump cere schimbarea numelor unor echipe de fotbal american şi baseball

BusinessMagazin acum 37 minute
Preşedintele Donald Trump ameninţă că va bloca un nou acord privind stadionul echipei de fotbal american a lui Washington dacă echipa nu îşi restabileşte vechiul nume, Redskins, considerat ofensator pentru nativii americani, potrivit AP.

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/40°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°