Tanti Laura este cunoscută de toţi târgoviştenii drept "femeia de la aprozar". De 25 de ani, ea vinde fructe în oraş şi spune că nu ar face nicicând altceva. Laura Banaga s-a născut şi a crescut la Băleni, un sat de oameni gospodari şi plini de iniţiativă. Trăgându-se dintr-o familie de oameni credincioşi, a învăţat de mică să nu fure şi să nu mintă, calităţi ce o reprezintă în continuare şi cu care se mândreşte foarte tare.
A plecat de acasă pentru a merge la oraş
La vârsta de 17 ani, a plecat de acasă pentru a merge la oraş, tocmai pentru a scăpa de muncile agricole ce ştia că o aşteaptă dacă va ramâne în comuna natală. Primul loc de muncă în Târgovişte a fost pe şantier. A fost printre primele femei din oraş care au lucrat la betoane. Munca de şantier a învăţat-o că nu contează prea mult ce fel de muncă ai, atâta timp cât munceşti şi ai cu ce să te întreţii.
A avut zeci de patroni
La 20 de ani, s-a căsătorit şi tot atunci a început să vândă fructe. A lucrat de-a lungul timpului la numeroase firme şi a avut parte de fel de fel de probleme, atât de la angajatori, cât si de la clienţi.
"Unii nu mi-au dat banii, altii nu au făcut un contract de muncă legal. Am plecat de unde nu mi-a fost bine până am ajuns aici, unde mă simt foarte în largul meu. Am un patron foarte bun, care înţelege multe şi pe care îl respect. Din păcate, patronul actual nu este respectat de alţi oameni şi apreciat aşa cum îl apreciez eu", spune Laura.
Vinde fructe de 25 de ani
Tanti Laura este cea mai cunoscută vânzătoare de fructe din oraş. La taraba ei, din micro 9, vin zilnic zeci de oameni care vor să cumpere fructe. Despre cei 25 de ani de carieră în domeniul vânzărilor, Laura Balaga spune că totul a fost o întâmplare fericită.
"Am început să vând fructe pentru că nu am găsit