Zice Viorel Hrebenciuc, revenit cu aplomb în post de aranjor unic, că doamna Andronescu a făcut o singură greşeală: nu a anunţat partidul mai înainte de la lua deciziile referitoare la Universitatea „Spiru Haret”! Păi de ce să anunţe mai întâi partidul, când domnia sa este membru al unui Guvern din care face parte partidul său? Ca şi în alte ocazii (celebra afirmaţie „când am fost acuzat, nu eram corupt!”) pe Hrebenciuc îl ia gura pe dinainte. Ce vrea să spună el nu se referă la disciplina de partid, ci la interesele pe care numeroşi pesedeşti le au la respectiva universitate, unde profesează pe bani buni. Asta este, de fapt, problema ce riscă să o arunce în aer pe doamna ministru.

Tot Hrebenciuc, cuprins de grijă faţă de studenţi, spune: cursanţii nu au nicio vină! Desigur. Nici cei care au jucat la Caritas nu aveau nicio vină că voiau să câştige de opt ori mai mult. Ce vină au cei care au vrut să obţină o diplomă fără să înveţe, doar plătind nişte bani? Evident că trebuie găsită o soluţie să-şi păstreze diploma, pe care au achitat-o cinstit!

Cazul Universităţii „Spiru Haret” ridică o problemă de fond pentru societatea românească: ea – şi altele ca ea – au devenit portiţele, relativ „legale”, prin care se poate trişa. Prin care se pot obţine diplome nemuncite la specialităţi fantasmogorice şi în modalităţi de studiu care frizează absurdul. „Cultul diplomei”, dezvoltat de comunişti, şi-a găsit mediul prielnic în economia de piaţă, unde cererea şi oferta sunt la ordinea zilei. A fost mare cerere de diplome? Au apărut prompt universităţile private care s-au pus pe tipărit atestatele de specialitate căutate. Selecţia s-a redus la zero, iar rigoarea s-a coborât până la nivelul prestaţiei cu „banul jos”! Haosul legislativ din îmvăţământul ultimilor ani şi-a pus din plin amprenta asupra peisajului în care au răsărit fel de fel de iniţiative privat