Administraţia americană responsabilă cu reglementarea alimentaţiei şi medicamentelor (FDA) a aprobat un vaccin împotriva gripei sezoniere, luni, avertizând, însă, că vaccinul nu va proteja împotriva virusului H1N1. Agenţia FDA a avertizat că noul vaccin nu este destul de puternic pentru a proteja împotriva virusului noii gripe, virus care se răspândeşte cu o repeziciune greu de urmărit în întreaga lume, relatează USA Today .
Mai mult de 400.000 de persoane s-au îmbolnăvit de gripă porcină şi 260 au murit din cauza virusuluii numai pe teritoriul Statelor Unite ale Americii.
Noutatea virusului îl face atât de puternic şi greu de combătut. Majoritatea oamenilor, dar în special cei cu vârste mai mici de 50 de ani, nu au fost expuşi la noul virus sau la virusuri similare, şi de aceea se prezintă relativ fără apărare în faţa infecţiei.
Pe 11 iunie, Organizaţia Mondială a Sănătaţii a rdicat gradul de alertă infecţioasă la cel mai înalt, declarând pandemie de gripă porcină.
Ştim că aceste virusuri sezoniere provoacă multe decese în cazul oamenilor în vârstă, oamenilor cu boli cronice şi în cazul copiilor mici. Cel mai raţional lucru pe care îl putem face este să mergem înainte cu vaccinarea sezonieră a declarat Anthony Fiore, epidemiolog în cadrul Centrului american de Prevenire şi Control al Bolilor.