Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baroana Emma Nicholson a fost numită înalt reprezentant pentru protecţia copilului

Publicat in Adevarul, marți 21 iulie 2009 ·

Baroana Emma Nicholson a devenit înalt reprezentant pentru protecţia şi îngrijirea copilului pentru România. Decizia semnată de premierul Emil Boc a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial. Fost raportor pentru România la Parlamentul European Baroneasa, Emma Nicholson, a fost un susţinător al moratoriului impus de România impotriva adopţiilor internaţionale în 2001.

Decizia semnată de Boc a fost emisă " având în vedere disponibilitatea exprimată de baroana Emma Nicholson de Winterbourne de a continua, susţine şi coordona politicile sociale privind reforma în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului în România şi tinând cont de calitatea sa de copreşedinte al Grupului la Nivel Înalt pentru Copiii României ".

Printr-o decizie semnată în luna februarie a acestui an, premierul a înfiinţat patru posturi de înalţi reprezentanţi ai Guvernului, care se vor gestiona relaţia cu Republica Moldova, protecţia şi îngrijirea copilului, românii din străinătate şi dezvoltarea durabilă. Postul de înalt reprezentant se află în structura Secretariatului General al Guvernului.

Grupul la Nivel Înalt pentru Copiii României fost constituit în anul 2000 la iniţiativa baroanei Emma Nicholson şi este o organizaţie cu caracter consultativ care are misiunea de a sprijini acţiunile Guvernului de îmbunătăţirea situaţiei copiilor din România.

Din Grup fac parte membri ai Parlamentului European, reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române, ai Comisiei Europene, UNICEF şi ai Băncii Mondiale, şefi ai misiunilor diplomatice şi reprezentanţi ai societăţi civile, relatează NewsIn.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meteorologii anunţă temperaturi peste cele obişnuite, până aproape de jumătatea lunii mai

News.ro acum o ora
Temperaturil vor fi peste cele obişnuite, până aproape de jumătatea lunii mai. onform prognozei anunţate marţi de meteorologi. Săptămâna 14.04.2025 – 21.04.2025 - Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în

Delegaţia Congresului american, întâlniri oficiale cu preşedintele interimar Ilie Bolojan, premierul Marcel Ciolacu şi reprezentanţi ai Parlamentului

News.ro acum 3 ore
Delegaţia Congresului american, care a ajuns luni la Bucureşti, va avea marţi întâlniri oficiale cu preşedintele interimar Ilie Bolojan, premierul Marcel Ciolacu şi reprezentanţi ai Parlamentului. Administraţia Prezidenţială a a anunţat că la ora 11

JD Vance scapă trofeul campionatului naţional al statului Ohio, la festivitatea de la Casa Albă / Ce a spus vicepreşedintele - VIDEO

News.ro acum 56 minute
JD Vance a scăpat trofeul campionatului naţional de fotbal universitar în timp ce încerca să îl ridice în timpul unei festivităţi la Casa Albă pentru Ohio State Buckeyes, statul natal al vicepreşedintelui, relatează MSN. La încheierea ceremoniei de

Donald Trump a blocat fonduri guvernamentale pentru Harvard după ce universitatea a respins cererile de la Casa Albă

Libertatea acum o ora
Administrația Trump a anunțat înghețarea a peste 2 miliarde de dolari în fonduri federale destinate Universității Harvard, la doar câteva ore după ce instituția a respins o serie de solicitări venite din partea Casei Albe, relatează BBC.

O judecătoare suspendă decizia lui Trump de a revoca statutul legal pentru 532.000 de imigranţi

G4Media acum o ora
O judecătoare federală din Boston a împiedicat luni administraţia preşedintelui american Donald Trump să revoce statutul legal pentru 532.000 de imigranţi cubanezi, haitieni, venezueleni şi nicaraguani, relatează AFP, transmite Agerpres. Decizia jud

Administraţia Trump, dată în judecată în legătură cu tarifele la Curtea de Comerţ Internaţional a SUA

News.ro acum 3 ore
Un grup de susţinere juridică a cerut Curţii de Comerţ Internaţional a SUA să blocheze tarifele radicale impuse de preşedintele Donald Trump partenerilor comerciali străini, argumentând că preşedintele şi-a depăşit atribuţiile, anunţă Reuters. Proce

Horoscop pentru marți, 15 aprilie 2025. Segment amoros foarte dinamic pentru unii nativi

Ziua Constanta acum 59 minute
Berbec Ziua îți aduce discuții importante privitoare la banii și bunurile folosite sau administrate în comun cu partenerul de viață, rudele sau colaboratorii. Se recomandă prudență, pentru că există riscul să cheltuiești mult pentru alții, pe motiv

Marțea Mare din Săptămâna Patimilor. Ce nu e bine să faci în această zi

Mediafax acum 2 ore
În această zi, în biserici se citește Pilda celor zece fecioare, o parabolă rostită de Mântuitorul Iisus Hristos pentru a ilustra vegherea, pregătirea spirituală și așteptarea cu răbdare a venirii Mirelui – simbol al lui Hristos. Cinci dintre fecioa

Coreea de Sud investeşte încă 5 miliarde de dolari în industria cipurilor

News.ro acum 2 ore
Coreea de Sud a anunţat investiţii de 23,1 miliarde de dolari în industria semiconductorilor - o creştere de aproape 5 miliarde de dolari faţă de bugetul existent de 18,2 miliarde de dolari, relatează BBC. Ministerul de Finanţe a declarat astăzi că

Administrația Trump vrea să reducă la jumătate bugetul Departamentului de Stat / Guvernul are în vedere închiderea a cel puțin 27 de misiuni diplomatice, aproximativ zece ambasade și consulate, în principal în Africa și Europa

G4Media acum 22 minute
Administrația Trump intenționează să reducă la jumătate bugetul Departamentului de Stat în anul fiscal 2026, au declarat pentru agenția Reuters patru surse familiarizate cu acest plan. Reducerea de 30 de miliarde de dolari ar trebui să oblige SUA să

Vremea

București
acum

mar.

7°/15°
mie.

8°/22°
joi

9°/22°
vin.

10°/22°
Iasi
acum

mar.

8°/18°
mie.

10°/21°
joi

11°/23°
vin.

11°/23°
Constanta
acum

mar.

5°/15°
mie.

9°/13°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

10°/18°
mie.

8°/24°
joi

11°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/22°
mie.

9°/23°
joi

14°/26°
vin.

15°/21°