Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş:Mobex SA anunţă disponibilizarea a 170 de angajaţi

Publicat in Adevarul, marți 21 iulie 2009 ·

Pentru a doua oară în acest an, producătorul de mobilă anunţă disponibilizări de persoanal. Plecarea în şomaj a oamenilor depinde de semnarea unor contracte pentru export dar şi cu hotelurile româneşti.

Pentru a doua oară în acest an compania mureşeană producătoare de mobilă Mobex SA, anunţă disponibilizări colective. Agenţieie Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă i s-a remis săptămâna trecută o notă informativă prin care conducerea societăţii anunţa trimiterea în şomaj a circa 170 de persoane.

O acţiune similară a avut loc în luna februarie a acestui an, când Mobex anunţa AJOFM că ia în calcul disponibilizarea a circa 300 de angajaţi. Potrivit liderului de sindicat din unitate, Sorin Piper, aceste anunţuri sunt cu caracter provizoriu, disponibilizările fiind în funcţie de comenzi. „Din cei 300 anunţaţi în februarie, doar 160 au fost disponibilizaţi, plăţile compensatorii fiind, conform contractului colectiv de muncă, echivalente salariului pe o lună, dacă refuză preavizul. Sperăm ca de data aceasta să nu plece nimeni (din cei 170 anunţati n. red.), asta depinzând de unele comenzi care s-ar putea să ne intre”, a declarat Sorin Piper.

Acesta a mai precizat că propunerile de disponibilizare s-au făcut pentru toate compartimentele, de la muncitori până la personalul TESA. Preşedintele sindicatului din cadrul SC Mobex SA a mai arătat că la ora aceasta marea majoritatea celor 755 angajaţi sunt în concedii, rămânând în fabrică doar cei care pregătesc participarea la Târgul naţional de mobilă din toamnă de la Bucureşti, unde există speranţa încheierii de contracte, atât la export cât şi cu clienţi interni, respectiv hoteluri.

Aproape 800 de disponibilizaţi, în iulie-august

Potrivit directorului adjunct al AJOFM Mureş, Florina Pricopie, situaţia de la Mobex este similară cu a altor firme din judeţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pușcașii marini au fost trimiși în Los Angeles. Președintele Biden și-a exprimat compasiunea față de familiile celor care și-au pierdut viața în urma incendiilor

Ziare.com acum 25 minute
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, și-a exprimat solidaritatea cu familiile celor 24 de persoane din California care și-au pierdut viața în urma incendiilor devastatoare. Acesta a subliniat că procesul de reconstrucție a orașului Los Angeles va

A fost cutremur noaptea trecută în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 35 minute
În ziua de 14 Ianuarie 2025, la ora 00:05:11 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.2, la adâncimea de 78.2 km. Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraş

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 11 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

O cometă rară poate fi vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

News.ro acum 58 minute
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 de ani, relatează BBC. Nasa a declarat că strălucirea viitoare a unei comete este „de notorietate” greu de prezis, dar că cometa

Pep Guardiola şi soţia sa Cristina Serra s-au despărţit după 30 de ani de relaţie

Mediafax acum 30 minute
Separarea a avut loc în decembrie 2024, dar cuplul a păstrat discreţia timp de o lună. Vestea a început să circule mai întâi în Argentina, apoi în Spania. Conform El Periodico, cei doi locuiesc deja în case separate, iar doar câţiva prieteni apropia

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 10 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 11 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 8 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 8 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 10 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Vremea

București
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

-1°/6°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-8°
mar.

-8°/3°
mie.

-2°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°