Jerzy Buzek a ajuns în fruntea celui mai înalt for legislativ european şi sau, poate, mai ales pentru că, în lungile perioade în care Occidentul îşi degusta bunăstarea, lui nu i-a fost frică. Nici de comunişti, nici de moarte. Alegerea polonezului J.Buzek ca preşedinte al Parlamentului European este cea mai proaspătă victorie a „Solidarităţii“ dintr-o lungă serie începută acum 30 de ani, mai exact la 2 iunie 1979.
Atunci, într-o vizită în Polonia despre care analişti de prestigiu afirmă că ar fi însemnat o lovitură mortală aplicată sistemului comunist, Papa Ioan Paul al II-lea a strâns la un loc milioane de cetăţeni electrizaţi de discursul său despre valorile democraţiei, curaj şi încrederea într-un viitor liber câştigat prin luptă civică. „Nu vă fie frică!“ – suna memorabilul îndemn al Papei şi, peste doar câteva luni, un electrician de pe şantierele navale „Lenin“ din Gdansk pe nume Lech Walesa constituia împreună cu zece milioane de muncitori sindicatul liber „Solidaritatea“ („Solidarnosc“). J.Buzek era acolo, între membrii fondatori ai „Solidarităţii“.
La 14 august 1980 sindicatul intră în grevă, ocupă uzinele şi cheamă populaţia la solidarizare cu un pachet de 21 de propuneri de democratizare a ţării. În februarie 1981 comuniştii îl aleg ca premier pe generalul W. Jaruzelski, fost ministru al Apărării, bine şcolit la Moscova şi cotat ca „mână de fier“. Pe acest fundal încordat, J.Buzek va fi ales primul preşedinte al Congresului Naţional al delegaţilor „Solidarităţii“ (august-septembrie 1981). Jaruzelski îşi intră în rol, decretează starea de război, aruncă în puşcărie mii de militanţi ai „Solidarităţii“ şi comite asasinate (nouă morţi doar între sindicaliştii de la mina Wujek).
„Solidaritatea“ se repliază în ilegalitate, iar J.Buzek îşi riscă viaţa acţionând în structurile cele mai radicale ale mişcării. Este urmărit ş
