Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Andronescu: Haosul din cataloagele de la "Spiru Haret", o problemă "dirijată"

Publicat in Adevarul, marți 21 iulie 2009 ·

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat astăzi că haosul din cataloagele de la Universitatea "Spiru Haret", cu câte 9.000 de studenţi puşi la rând şi semnate de acelaşi profesor, nu este întâmplător, ci reprezintă o problemă dirijată. " Nu cred că este o chestiune întâmplătoare, pentru că, din datele de până azi (marţi - n.r.), am primit cataloage cum eu, care lucrez în învăţământul superior de o viaţă, nu am mai văzut - cataloage care au peste 9.000 de studenţi, toţi puşi la rând, indiferent unde s-au înscris ei, la aceeaşi disciplină, cataloage semnate de acelaşi profesor. Eu nu cred că acest luru a fost o întâmplare, ci a fost o problemă dirijată, în aşa fel încât să nu mai ştim care şi cum. Sperăm ca restul documentelor, pe care nu le-am văzut încă, la care oamenii noştri nu au avut încă acces, vor aduce clarificările ", a spus Andronescu, la Antena 3.

Ministrul Educaţiei anunţase anterior, tot astăzi, că toate diplomele de la Universitatea "Spiru Haret" sunt valabile până la clarificarea situaţiei, însă controlul la această instituţie de învăţământ înaintează foarte greu, din cauza lipsei de disponibilitate a celor de acolo.

Potrivit datelor centralizate de minister, Universitatea "Spiru Haret" a solicitat, în ultimii şapte ani, eliberarea a 147.000 de diplome, numărul documentelor cerute crescând în fiecare an, de la 5.700 în 2003, la nu mai puţin de 56.000 anul acesta. Numărul diplomelor ilegale, estimat de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) la peste 40.000, va fi stabilit cu exactitate la finalul controlului demarat de minister la "Spiru Haret".

Andronescu a precizat, în schimb, că Universitatea "Spiru Haret" a acordat ilegal 92 de titluri universitare de conferenţiar şi profesor, prin semnătura rectorului instituţiei, deşi era necesar avizul Consiliului Naţional

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali jubilează după decizia CCR: „Trebuie să știe toată lumea averea mea și banii mei din cont?”

HotNews acum 2 ore
Deputatul neafiliat George Becali s-a arătat joi seară de acord cu decizia Curții Constituționale a României (CCR) privind publicarea declarațiilor de avere și de interese, afirmând că aceasta reprezintă „o revenire la normalitate”. „Trebuie să știe

Tânăr amendat şi încătuşat, în urma unui conflict cu concubina sa, la Timişoara

News.ro acum 3 ore
Un tânăr a fost amendat pentru trei infracţiuni, cu suma totală de 2.000 de lei, după ce a început un scandal cu concubina sa, în Timişoara. Bărbatul a fost încătuşat şi ridicat de poliţişti. ”Poliţişti din cadrul Secţiei 2 Urbane Timişoara au fost

Gigi Becali a anunțat transferul lui Denis Alibec la FCSB

Ziua Constanta acum 4 ore
Gigi Becali, finanțatorul FCSB, a anunțat că s-a înțeles cu atacantul Denis Alibec (34 de ani), pentru un transfer la FCSB. Om de bază la Farul Constanța și în sezonul trecut, când a fost golgeterul echipei de pe litoral, cu 10 goluri, dar având și

UPDATE - Gimnastică: Performanţă mare reuşită de Ana Bărbosu la Europenele de la Leipzig - bronz la individual compus. Revenire impresionantă la ultima rotaţie. Este prima clasare pentru România pe podiumul continental în această probă după 12 ani

News.ro acum 8 ore
Gimnasta Ana Bărbosu a câştigat, joi, medalia de bronz la individual compus la Campionatul European de la Leipzig. Denisa Golgotă a încheiat concursul pe locul 7. Pentru România este prima clasare pe podiumul continental la individual compus după 12

Franța interzice fumatul pe plaje, în parcuri și în apropierea școlilor

HotNews acum 5 ore
Guvernul francez a anunțat joi că interzice începând de la 1 iulie fumatul în locurile publice în aer liber unde pot fi prezenți copii, cum ar fi plajele, parcurile, zonele din jurul școlilor, adăposturile stațiilor de autobuz și instalațiile sporti

UPDATE - O curte de apel restabileşte temporar tarifele lui Trump, după ce acestea fuseseră declarate neconstituţionale cu o zi înainte

News.ro acum 3 ore
O curte federală de apel a restabilit joi temporar cele mai drastice tarife impuse de Donald Trump, la o zi după ce un tribunal comercial a decis că preşedintele şi-a depăşit autoritatea atunci când a impus taxele vamale şi a ordonat blocarea imedia

Israelul a acceptat noua propunere de armistițiu în Gaza. Reacția Hamas

Libertatea acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a spus familiilor ostaticilor aflați în mâinile mișcării islamiste palestiniene Hamas că Guvernul său a acceptat o nouă propunere de încetare a focului prezentată de emisarul special al preşedintelui america

ANI, avertisment dur despre decizia CCR: Anulează caracterul public al declarațiilor de avere și poate încălca toate angajamentele asumate de România la nivel internațional în ultimii 20 de ani

HotNews acum 8 ore
Agenția Națională de Integritatea consideră că decizia Curţii Constiţionale (CCR) de joi, prin care este declarată neconstituționalitatea unor articole din legea ANI „anulează caracterul public al declarațiilor de avere și de interese” și „poate înc

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 30 mai, de la ora 20.00

Cancan acum 5 ore
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, unde analiștii Valentin Stan, Dan Dungaciu și HD Hartmann disecă cele mai fierbinți evenimente interne și internaționale ale săptămânii, iar jurnalistul Ion Cristoiu analizează conferințele

SIE demontează acuzațiile AUR: Șeful serviciului francez de informații externe nu a vizitat România înainte de alegeri

Adevarul acum 9 ore
Serviciul de Informații Externe a reacționat la acuzațiile AUR, care a solicitat, pe 23 mai, să se verifice de către comisiile de control ale SRI şi SIE motivul vizitei şefului serviciilor externe din Franţa în România. SIE a precizat că Nicolas Ler

Vremea

București
acum

17°
vin.

14°/18°
sâm.

13°/22°
dum.

14°/26°
lun.

18°/27°
Iasi
acum

14°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/25°
lun.

16°/26°
Constanta
acum

15°
vin.

15°/22°
sâm.

13°/20°
dum.

15°/21°
lun.

16°/22°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

10°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/24°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°