Operatorii economici care desfăşoară activităţi de schimb valutar sunt obligaţi, începând de luna aceasta, să afişeze cursurile la loc vizibil atât în interiorul, cât şi în exteriorul unităţii. În urma controalelor OPC, s-a constatat că nu toţi agenţii din acest domeniu respectă legea.
Pentru că s-au înmulţit reclamaţiile privind activitatea caselor de schimb valutar, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a modificat, începând de luna aceasta, legea privind activitatea lor. Cea mai importantă modificare adusă de Ordinul ANPC se referă la informarea într-un mod cât mai clar a clienţilor asupra valorilor valutei şi a operaţiunilor. Agenţii economici care desfăşoară activităţi de schimb valutar au obligaţia de a-i informa pe consumatori asupra cursurilor, atât pentru operaţiunile de vânzare, cât şi pentru cele de cumpărare de valută, prin afişare la loc vizibil atât în interiorul, cât şi în exteriorul unităţii. „În afara casei de schimb valutar, cursurile atât pentru operaţiunile de vânzare, cât şi pentru cele de cumpărare trebuie înscrise pe un suport sau panou unic, într-o culoare contrastantă faţă de cea de fond a panoului (care trebuie să fie monocolor, fără degradeuri ori alte însemne grafice sau culori). Afişarea oricăror altor informaţii pe suportul sau panoul unic este interzisă“, a declarat Petrică Dumitrescu, directorul coordonator al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului (CRPC). Altfel spus, pe panouri nu se mai acceptă nici un fel de alte menţiuni de genul „Cel mai bun curs“, „Comision 0%“.
Afişare separată pentru vouchere sau cecuri de călătorie
Dacă agentul economic percepe comision pentru operaţiunile de schimb valutar, cursurile afişate pe panoul unic de la exteriorul unităţii vor include şi comisioanele practicate, astfel încât clienţii să ştie încă de la început valoarea la