Criza care a lovit extrem de violent penitenciarul din Codlea, judeţul Braşov, refuzul Primăriei Constanţa de a spune opiniei publice pe ce a cheltuit banii din „taxa de linişte” şi dezinteresul manifestat de comercianţii din Cluj-Napoca faţă de spaţiile comerciale disponibile în noile terminale ale aeroportului internaţional din oraş sunt informaţiile zilei pe site-urile de ştiri locale şi regionale. BRAŞOV: De 3 luni încoace, penitenciarul Codlea nu a m
Criza care a lovit extrem de violent penitenciarul din Codlea, judeţul Braşov, refuzul Primăriei Constanţa de a spune opiniei publice pe ce a cheltuit banii din „taxa de linişte” şi dezinteresul manifestat de comercianţii din Cluj-Napoca faţă de spaţiile comerciale disponibile în noile terminale ale aeroportului internaţional din oraş sunt informaţiile zilei pe site-urile de ştiri locale şi regionale.
BRAŞOV: De 3 luni încoace, penitenciarul Codlea nu a mai primit bani pentru facturi şi a acumulat datorii mari la furnizorii de gaz, energie electrică şi mâncare. În timp ce somaţiile curg din toate părţile, gardienii fac ore suplimentare, iar unii dintre ei nu şi-au mai luat concediu de acum 2 ani. Deţinuţii nu pot fi duşi la muncă pentru că nu are cine să-i păzească, iar sursa de apă a penitenciarului nu mai face faţă la solicitări, astfel că apa se dă cu porţia, arată bzb.ro.
CLUJ: La primele licitaţii organizate pentru închirierea unor spaţii comerciale în incinta noilor terminale ale Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca nu s-a prezentat nici un ofertant. Consiliul Judeţean, care deţine aeroportul, a transmis că nu a fost depusă absolut nici o ofertă, urmând să se decidă când anume se va relua procedura de licitaţie, scrie ziuadecj.ro.
CONSTANȚA: Primăria Constanţa refuză să facă publică destinaţia sumelor de bani colectate din taxa de linişte. Birul a adus la bugetul local 53 de miliar