Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apă cu supliment bugetar la Şimnic

Publicat in GAZETA de SUD, marți 21 iulie 2009 ·

Contractul pentru alimentarea cu apă a cartierului craiovean Şimnicu de Jos a fost umflat cu o jumătate de milion de lei, sumă care reprezintă şi jumătatea contractului iniţial semnat de Primăria Craiova cu firma Comir Srl. Normal pentru Primăria Craiova, atribuirea celui de-al doilea contract s-a făcut fără anunţ de participare, prin negociere directă cu societatea care a câştigat licitaţia pentru lucrările iniţiale. Iată şi motivul din anunţul de atribuire: „Justificarea alegerii procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare: Noi lucrări/servicii, constituind o repetare a lucrărilor/serviciilor existente şi solicitate în conformitate cu condiţiile stricte conforme cu cele stabilite în directivă“. Ce înseamnă repetare a lucrărilor? „Este vorba de acelaşi tip de lucrări, nu de aceleaşi lucrări. S-a introdus iniţial conducta principală, iar această suplimentare s-a făcut pentru execuţia branşamentelor până la limita de proprietate“, ne spune purtătoarea de cuvânt a Primăriei Craiova, Carmen Licu. Aşa aflăm că specialiştii de la Direcţia de programe şi proiecte aranjează investiţiile în trepte: mai întâi conductele, fără branşamente, mai apoi şi branşamentele. Adică străzi sparte de două ori, dublu timpi de tocit nervii craiovenilor şi alţi bani pentru proiecte. De asemenea, pentru aceiaşi funcţionari, instalarea unor conducte de 100 şi de 300 mm pe distanţe de kilometri este acelaşi lucru cu realizarea unui branşament de un ţol pe doi-trei metri. Interesant este şi faptul că, potrivit e-licitatie.ro, contractul iniţial pentru alimentarea cu apă a cartierului Şimnicu de Jos a fost câştigat de Comir Srl în iunie 2008, cu oferta de 1.013.618 de lei, în condiţiile în care valoarea estimată de proiectant era de 1.753.443 de lei. Contractul pentru alimentarea cu apă a cartierului craiovean Şimnicu de Jos a fost umflat cu o jumătate de milion

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 38 minute
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 44 minute
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 2 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 4 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

România, în pragul pierderii fondurilor europene. Georgiana Teodorescu (AUR): „Guvernul ne lasă fără bani europeni!”

Mediafax acum o ora
Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR, spune că există o posibilitate mare de pierdere a zeci de miliarde de euro din fondurile europene, din cauza nerespectării angajamentelor fiscale de către Guvernul Bolojan. Comisia Europeană a transmis deja

Diana Buzoianu: Romsilva are un HOTEL de patru stele în mijlocul Bucureștiului și e pe pierdere

Gandul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că reorganizarea Romsilva va viza, printre altele, şi scăderea numărului de direcţii silvice, pentru eficientizarea activităţii. Ea afirmă că îşi doreşte „o Romsilva care să să se ocupe de administrarea pădu

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Ministrul de Interne: Criminalul din Mureș a fost ajutat să scape, inclusiv de victimă

Mediafax acum 3 ore
Ministrul Afacerilor Interne a oferit, miercuri, explicații despre felul în care suspectul a reușit să scape urmăririi, în ciuda eforturilor masive de căutare. „Cauza principală pentru care el a scăpat de urmărire a fost aceea că a fost sprijinit, a

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

17°/28°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

23°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°