Astăzi, mai mult decât oricând, revizitarea trecutului comunist devine un imperativ etic şi intelectual, în egală măsură. Deriva populistă şi tentaţiile socializante sunt încurajate de un teren definit în termenii pauperizării şi ignoranţei. Ostilitatea faţă de domnia legii, mefienţa faţă de capitalism, reabilitarea autoritarismului sunt simptomele resuscitării fantasmelor salvaţioniste, pentru a recurge la formula clasicizată a lui Vladimir Tismăneanu. În absenţa unei raportări lucide la moştenirea leninismului şi la metamorfozele sale, democraţia constituţională, pluralismul şi ordinea libertăţii vor fi contestate în numele unei mitologii ce manipulează resentimentul cu abilitate dialectică.

Un volum precum Ordinea mondială după leninism. Eseuri în onoarea lui Ken Jowitt, volum coordonat de Vladimir Tismăneanu, Marc Morjé Howard şi Rudra Sil, are capacitatea de a iniţia o dezbatere pe marginea relaţiei dintre leninism, tranziţie democratică şi memorie. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât ediţia românească a cărţii apare într-un peisaj intelectual marcat de clivajul provocat de poziţia pe care legatul comunist o deţine în câmpul public. Între linia memoriei, a cărei origine se află în travaliul de decenii al Monicăi Lovinescu şi Virgil Ierunca, linie care îşi află exprimarea clasică în textul Raportului final al Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Dictaturii Comuniste în România, pe de o parte, şi curentul relativizant şi neostângist, pe de altă parte, ruptura este una evidentă şi ţine de înţelegerea relaţiei dintre angajarea intelectuală şi datoria de neuitare.

De aici, utilitatea contextualizării experienţei comuniste, prin invocarea unor repere metodologice şi a unor paradigme. Ken Jowitt este, în această ordine de idei, unul dintre spiritele asociate definitiv cu explorarea rădăcinilor şi tipologiilor regimurilor de inspiraţie leninistă. Eseurile î