Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinci morţi şi 40 de răniţi într-un atac în vestul Bagdadului

Publicat in Adevarul, marți 21 iulie 2009 ·

Cinci oameni şi-au pierdut viaţa şi câteva zeci au fost răniţi în atacurile produse, marţi, la Bagdad şi Ramadi, au anunţat surse medicale şi de securitate locale, citate de agenţiile de presă internaţionale. La Ramadi, situat la 110 kilometri vest de Bagdad, trei persoane au fost ucise şi zece rănite, într-un dublu atentat cu vehicule-capcană comis marţi dimineaţa, în faţa unui restaurant din nordul oraşului.

Alte două persoane au fost omorâte şi 30 rănite de exploziile a două bombe, în cartierul şiit Sadr din Bagdad.

Ministrul resurselor hidraulice Abdel Latif Jamal RaShid a reuşit să scape cu viaţă dintr-un atentat care a vizat convoiul său oficial, în cartierul Karradi, din Bagdad, provocând rănirea a şase persoane, raportează Xinhuanet .

Atentatele au loc la trei săptămâni de la retragerea trupelor americane din zonele urbane din Irak, potrivit acordului de securitate semnat în noiembrie anul trecut între Washington şi Bagdad, care stipulează în esenţă retragerea contingentului SUA din această ţară până la sfârşitul anului 2011.

Acesta este cel de-al treilea atentat înregistrat la Ramadi, capitala provinciei Al-Anbar, unde şefii de trib au creat în septembrie 2006 grupările Sahwa, formate din foşti insurgenţi suniţi care au trecut de partea armatei americane în lupta împotriva filialei irakiene a Al-Qaida

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 10 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 4 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 2 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 5 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 8 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 6 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Goldman Sachs a primit o lovitură de 900 de milioane de dolari

Mediafax acum 4 ore
Goldman Sachs a primit o lovitură de 900 de milioane de dolari cu investiţia în Northvolt. Colosul american de investiţii este al doilea cel mai mare acţionar al producătorului suedez de baterii care a depus în această săptămână cererea de faliment,

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-6°
dum.

-6°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°