Mesajul a fost trimis. Multumesc!

113 profesori nemulţumiţi de nota primită

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 21 iulie 2009 ·

În cele două zi avute la dispoziţie, 113 candidaţi la meseria de dascăl au depus contestaţie pentru nota primită la examenul de titularizare. Potrivit inspectorului general de la Inspectoratul Şcolar General, Dorel Agache, cele mai multe cereri de recorectare a lucrării au fost depuse de candidaţii de la Limba şi Literatura Română şi Metodica Predării Activităţilor Instructiv-Educative în grădiniţe. Contestaţii au mai fost însă şi la Educaţie Fizică. „Deocamdată, din ce ştim noi până acum, foarte puţine contestaţii vor aduce şi note mai mari”, ne-a spus Dorel Agache. Rezultatele finale ale examenului de Titularizare 2009 se afişează astăzi. Începând de mâine, catedrele titularizabile vor fi repartizate în şedinţe publice, în ordinea descrescătoare a notelor, până în 29 iulie. Anul acesta însă sunt mai puţine catedre titularizabile decât candidaţi. Din cei 1352 de candidaţi care au susţinut efectiv examenul, 613 au obţinut peste 7 la titularizare. Teoretic, ei pot să ocupe o un post de titular. Însă, din cele 910 posturi scoase la concurs în acest an, doar 350 de catedre sunt titularizabile. În cele două zi avute la dispoziţie, 113 candidaţi la meseria de dascăl au depus contestaţie pentru nota primită la examenul de titularizare. Potrivit inspectorului general de la Inspectoratul Şcolar General, Dorel Agache, cele mai multe cereri de recorectare a lucrării au fost depuse de candidaţii de la Limba şi Literatura Română şi Metodica Predării Activităţilor Instructiv-Educative în grădiniţe. Contestaţii au mai fost însă şi la Educaţie Fizică. „Deocamdată, din ce ştim noi până acum, foarte puţine contestaţii vor aduce şi note mai mari”, ne-a spus Dorel Agache. Rezultatele finale ale examenului de Titularizare 2009 se afişează astăzi. Începând de mâine, catedrele titularizabile vor fi repartizate în şedinţe publice, în ordinea descrescătoare a notelor, până în 29 iulie. Anul

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui Nicuşor Dan înainte de ceremonia de învestitură: „Avem de reparat 35 de ani. Nu va fi ușor”

HotNews acum 28 minute
Preşedintele ales Nicuşor Dan a mulţumit sâmbătă pentru încredere celor care l-au votat și a transmis că „este nevoie de efortul fiecăruia dintre noi” pentru a repara trecutul. ”România, continuăm pe drumul democratic, pro-european şi transatlantic

Nicușor Dan începe marți negocierile pentru formarea noului guvern

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele ales, Nicușor Dan, anunță că marți va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, menționând că îl dorește în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt „patru partide la masă, plus minoritățile” și va fi o di

Cod portocaliu și galben de ploi torențiale, vijelii și grindină în mare parte din țară. Vremea se răcește accentuat

Libertatea acum 2 ore
Vremea se va răci accentuat și vor fi ploi torențiale, vijelii și grindină în următoarele zile, anunță sâmbătă Administrația Națională de Meteorologie (ANM), care a emis un cod portocaliu, unul galben și o avertizare meteo de vreme rea.

Încep înscrierile la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2025-2026

Ziua Constanta acum 35 minute
Ministerul Educației anunță că luni, 26 mai, încep înscrierile la grădiniță, creșă și în serviciile de educație timpurie complementare, pentru anul școlar 2025-2026. Părinții trebuie să aibă în vedere că înscrierea nu se face pe principiul „primul v

Studenții străini nevoiți să renunțe le Harvard, primiți la Hong Kong

HotNews acum 2 ore
Universităţile din Hong Kong să primească „studenţii excepţionali din întreaga lume” care sunt afectați de măsura luată de administrația Trump de rovocare a dreptulului Universității Harvard de a înscrie studenți din alte țări, potrivit France 24 și

Doi tineri au fost loviți de fulger. Unul a murit

HotNews acum 3 ore
Doi bărbați aflați la plimbare au fost loviți de fulger, vineri seară, în localitatea Turnu Ruieni, la Piatra Turnului, în Caraș-Severin, potrivit autoritățile. „În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat în vârstă d

Nicușor Dan merge în Polonia pentru a-l susține pe primarul Varșoviei în alegerile prezidențiale

HotNews acum 5 ore
Președintele ales, Nicușor Dan, a declarat că duminică va merge în capitala Poloniei pentru a-l susține pe liberalul Rafał Trzaskowski, primarul Varșoviei, în cursa prezidențială. „Am fost invitat în ultima mea zi în care nu sunt președinte să merg,

Ilie Bolojan, la sărbătorirea a 150 de ani de la înfiinţarea PNL: Vremea vorbelor a trecut, va veni vremea faptelor

G4Media acum 3 ore
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, la evenimentul care a marcat 150 de ani de la înfiinţarea PNL, că „vremea vorbelor a trecut, va veni vremea faptelor”. El spune că familia Brătianu trebuie să fie „un imbold” pentru ca fiecar

Marea Britanie investighează posibila implicare a Rusiei în incendierea proprietăților premierului Starmer

Mediafax acum 18 minute
Aceste incendieri au avut loc la începutul lunii mai, iar printre suspecții arestați se află și un român. Poliția a declarat că cei trei suspecți reținuți au conspirat cu „alte persoane necunoscute”. Oficialii britanici investighează acum dacă actor

Atac masiv cu drone și rachete balistice asupra Kievului. Explozii și incendii în capitala ucraineană

HotNews acum 8 ore
Rusia a atacat capitala Ucrainei, Kiev, sâmbătă dimineața, cu drone și rachete, provocând incendii. Cel puțin opt persoane au fost rănite, a declarat primarul orașului, Vitali Klitschko, potrivit Reuters. Martorii Reuters au văzut și au auzit valuri

Vremea

București
acum

18°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/13°
lun.

11°/13°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

19°
sâm.

13°/21°
dum.

10°/13°
lun.

9°/11°
mar.

11°/12°
Constanta
acum

23°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/19°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

9°/15°
dum.

9°/13°
lun.

7°/16°
mar.

9°/18°
Timisoara
acum

14°
sâm.

8°/14°
dum.

8°/17°
lun.

8°/20°
mar.

10°/22°