Listele lungi de aşteptare de la Institutul Inimii din Cluj au determinat un cuplu băimărean să-şi opereze copilul în Ungaria, în ultimul moment. Dragoş Pânzaru a fost operat de urgenţă la Budapesta, după ce medicii clujeni i-au amânat de trei ori intervenţia. Operaţia a costat 20.000 de euro. Problemele de sănătate pentru Dragoş Pânzaru, un copil care acum are un an şi patru luni, a început imediat după naştere. „Copilul se învineţea la gură şi medicii au spus că e o problemă cardiacă. După o lună, am aflat că e vorba de o stenoză pulmonară”, îşi aminteşte Codrin Pânzaru, tatăl micuţului. „E vorba de o îngroşare a unei valve”, a explicat el.
În urma diagnisticului pe care l-a primit la Institutul Inimii din Cluj, concluzia a fost că micuţul de numai o lună ar trebui să mai aştepte pentru cateterism, intervenţia care se face în astfel de cazuri. „E vorba de introducerea pe o arteră a unui cateter, care mi-au spus medicii că va lărgi zona îngroşată”, a detaliat tatăl.
„Au spus că e o procedură banală, care se efectuează frecvent şi care nu ar trebui să ridice probleme, dar ne-au recomandat să aşteptăm şi să revenim la control peste şase luni”, a continuat el. Medicul care l-a monitorizat în tot acest timp pe micuţ este Simona Opriţa, medic primar cardiolog.
Amânaţi de trei ori
Părinţii au repsectat decizia doctorului şi s-au întors acasă, iar la şase luni s-au prezentat din nou la control. De această dată, rezultatul analizelor a arătat că boala s-a agravat. „Au spus că îngroşarea aceea valvară s-a extins şi că acum nu mai e suficient un cateterism, ci e nevoie de intervenţie chirurgicală”, mai spune Codrin Pânzaru.
Cu toate semnele de înrăutăţire a stării de sănătate a copilului, oamenii au fost trimişi acasă şi chemaţi să revină la control peste alte şase luni de acelaşi doctor Opriţa. „Analizel