Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Targul de antichitati Antica revine la Eforie

Publicat in Ziua Constanta, marți 21 iulie 2009 ·

În perioada 21-23 august, Primăria Eforie, în parteneriat cu Societatea Media Lux, organizează cea de-a doua ediţie a Târgului de Antichităţi Antica. 

Evenimentul va avea loc în parcul Teatrului de Vară din staţiunea Eforie Sud şi va reuni, potrivit confirmărilor primite de organizatori până în prezent, peste 100 de colecţionari de antichităţi. Aceştia vor expune la târg obiecte de artă, monede, piese de mic mobilier, patefoane, ceasuri de buzunar, unele dintre acestea putând ajunge chiar la preţuri de mii de euro. Expozanţii speră, însă, ca acest aspect să nu reprezinte un impediment pentru iubitorii de artă. Ca şi la prima ediţie a târgului, desfăşurată în data de 1 mai anul curent, pe lângă obiectele specifice târgului, vizitatorii vor fi întâmpinaţi cu muzică de promenadă, prăjituri tradiţionale, bragă şi cafea turcească.

„Pentru că am avut succes de 1 mai, vrem să legăm târgul de antichităţi şi de ziua de 23 august, datele fiind un mic artificiu de care am profitat pentru a avea impact expoziţia. Am stabilit ca acest târg să devină o tradiţie la Eforie, prin organizarea a două ediţii în fiecare an", a declarat primarul oraşului, Ovidiu Brăiloiu. De asemenea, organizatorii au primit asigurări că Antica - Târgul colecţionarilor de antichităţi de la Eforie - va fi introdus în calendarul internaţional al evenimentelor de gen.

În cadrul celei de-a doua ediţii a târgului, Primăria Eforie va organiza, pe 22 august, un bal al colecţionarilor, în care participantele vor purta rochii de seară de epocă, cu bijuterii adaptate evenimentului, iar bărbaţii vor purta frac şi joben. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)

Nume

Email

Comentariumicsoreaza | mareste

Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.

Adauga comentariu

Va rugam activati JavaScript pentru a posta un

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Braşov: Două persoane au fost atacate de urs

Mediafax acum 22 minute
Update Angajaţii ISU Braşov intervin duminică seara după ce două persoane au fost atacate de urs în localitatea Crizbav. Conform pompierilor, este vorba de o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni, care prezintă două plagi superficiale în zona renală

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 57 minute
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 58 minute
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Germania: Social-democraţii lui Scholz au devansat la limită extrema dreaptă în scrutinul regional din Brandenburg (exit-poll)

HotNews acum 27 minute
Social-democraţii (SPD) cancelarului german Olaf Scholz s-au impus la limită în faţa partidului de extrema-dreaptă AfD în alegerile regionale din landul Brandenburg, deşi pe tot parcursul campaniei s-au situat în urma acestei formaţiuni, conform son

Doar jumătate dintre ostaticii Hamas din Gaza mai sunt în viața, susține premierul Netanyahu

Ziare.com acum 58 minute
Doar jumătate dintre ostaticii pe care teroriștii Hamas îi țineau în Fâșia Gaza mai sunt în viață, susține premierul Netanyahu. Doar jumătate din cei 101 ostatici deţinuţi de gruparea islamistă Hamas în Fâşia Gaza mai sunt în viaţă, a declarat dumin

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 2 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum o ora
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Atac cu bombă asupra unui convoi cu ambasadori străini, în Pakistan. Un polițist a fost ucis

Ziare.com acum o ora
Explozia unei bombe pe marginea drumului a lovit duminică un convoi de diplomaţi străini care vizitau nord-vestul Pakistanului, ucigând un ofiţer de poliţie şi rănind alţi patru, a declarat poliţia, citată de Reuters. Un ofiţer de poliţie din distri

Harghita: O femeie şi-a prins mână în maşina de tocat carne / A ajuns la spital cu toate cele cinci degete strivite

News.ro acum 2 ore
O femeie de 42 de ani din judeţul Harghita a ajuns, duminică, la spital, după ce şi-a prins mâna în maşina de tocat carne. Toate cele cinci degete sunt strivite. ”Persoană cu degetele prinse în maşina de tocat carne, în localitatea Satu Mare. La faţ

Vremea

București
acum

20°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

18°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

19°
dum.

18°/22°
lun.

18°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°