Căldura a venit peste noi cu tot ce e mai rău. Ne înăbuşim în oraşe, în apartamentele de bloc, din beton, care ard vara, fără aer condiţionat (eh, noroc că la iarnă e frig tare şi aşa regăsim echilibrul termic). Prin magazine, vrei, nu vrei - ca şi în metrou -, mirosim transpiraţia concetăţenilor noştri. Ne înghesuim bară la bară pe şosele, că nu avem autostrăzi, banii alocaţi fiind jumuliţi de unii şi de alţii în 20 de ani. Privim câmpul cu pământurile crăpate, uscate de secetă. Când vremea se schimbă, avem parte de furtuni tropicale, care îndoaie şi rup pomii, smulg acoperişurile, blochează circulaţia. Avem parte de grindina asta care omoară culturile, câte sunt. Şi, ca şi cum nu ar fi de ajuns, nici viaţa politică nu e calmă. Am presupus la începutul verii că lumea bună se duce în vacanţă spre destinaţii exotice. Parlamentarii, miniştrii noştri, şefii judeţeni au destule parale şi la vreme de criză, să se simtă bine, cât mai departe de România de care fac atâta caz, dar de care îi doare în cot, ca să nu zic în altă parte anatomo-fiziologică. Sunt convins că îşi iubesc ţara. Pentru ei România e o vacă de muls, sursa averilor lor. Au făcut bani pe seama ei, fie în opoziţie, fie la guvernare, cum le-a fost scris, cum a dat Dumnezeu. Aşa că speram să scap de mutriţele lor pe micile ecrane, de ştirile cu ei în prima pagină. Ei, aş! Uite că nu am norocul ăsta. Ce şi-au zis unii? Să profite de absenţa celorlalţi de pe teren, să îşi mai facă puţină reclamă. „Să ia faţa“, cum se zice în fotbal. De la toamnă, toată lumea e pe terenul de bătălie. Greu se va mai distinge cineva în cacofonia de atunci, când ne vom găsi pe faţă în ditamai campania prezidenţială. Acum toţi şi-o fac pe ascuns, adică îşi fac propagandă cât încape, chiar dacă neagă că acţionează în virtutea cursei pentru Cotroceni. Ne cred proşti…

Weekend-ul ăsta a fost un adevărat carnaval. Agendă încărcată.