Aproape pe zi ce a trecut de la începutul acestui an, din sectorul privat au venit ştiri privind reducerea cheltuielilor salariale fie prin diminuări ale salariilor în sine, fie prin suprimarea unor bonusuri, fie prin disponibilizări de personal, fie prin combinaţii între toate acestea, fie prin diferite modalităţi indirecte precum trimiteri forţate în concediu fără plată sau reduceri ale orelor de muncă. Toate acestea au fost ajustări inevitabile în condiţiile crizei. Şi au şi fost prezentate ca atare.
Trebuie să constatăm fără echivoc însă că, în sistemul bugetar şi îndeosebi spre vârful acestuia, nu a intervenit nici o ajustare la nivelul câştigurilor salariale. Cu toate că s-a vorbit mult despre acest lucru, cu toate că au existat proiecte peste proiecte în acest domeniu, nu s-a prea făcut nimic. Ba statisticile consemnează că, în totală contradicţie faţă de angajamentele Guvernului, cheltuielile cu salariile în sistemul bugetar au crescut în primele luni ale anului, adică în plină criză, pe seama restrângerii cheltuielilor cu investiţiile, respectiv tocmai pe seama acelor cheltuieli despre care se spunea că vor fi crescute spre a combate recesiunea.
Explicaţia este simplă. Voinţa politică de a umbla la câştigurile bugetarilor nu a existat. Bugetul a fost adoptat cu prevederile stabilite anterior, în timpul campaniei electorale, referitoare la creşteri salariale, care şi-au făcut din plin efectele exact în lunile de criză. Rectificările bugetare n-au prevăzut nici ele corecţiile necesare în materie. Astfel încât, în ce priveşte salariile bugetarilor, se merge contra curentului atât faţă de criză, cât şi faţă de salariile din sectorul privat, care se adaptează crizei. Într-un mod paroxistic, în loc să procedeze la inevitabilele ajustări, statul se împrumută masiv la bănci pentru a plăti salariile bugetarilor şi pensiile, prefaţând şi c