Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cea mai veche moschee din România, reabilitată din temelii

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 21 iulie 2009 ·

Unul dintre cele mai des vizitate obiective turistice din sudul litoralului, Geamia „Esmahan Sultan“ din Mangalia, şi-a redeschis porţile pentru turişti, asta după ce, timp de aproape doi ani, a fost reabilitată din temelii, la fel şi mormintele din jur şi curtea. Sursa: Cătălin Ionescu Geamia cea mai veche din România, ridicată în 1525, a fost numită „Esmahan Sultan“, după numele fiicei lui Selim al II-lea (şi soţia lui Socollu Mehmet Paşa). Cea mai veche reprezentare grafică a geamiei este o pictură în acuarelă, ce datează din 1828 şi care a fost realizată de către călătorul francez Hector de Bearn.

În lucrare este înfăţişat un minaret mult mai înalt decât cel actual. Specialiştii care au lucrat la refacerea Geamiei „Esmahan Sultan“ spun că singura concluzie a acestei inadvertenţe o reprezintă un posibil cutremur, ce a avut loc între anii 1829-1838 şi care ar fi avut o magnitudine de 7,3-7,5 grade. Se mai spune că, în timpul războiului dintre Rusia şi Turcia, geamia a fost bombardată de ruşi, iar minaretul a fost serios avariat. Următoarea reprezentaţie a gemiei este din anul 1931: o carte poştală ce înfăţişează geamia şi cimitirul, acesta din urmă având un aspect părăsit.

Cea mai veche menţiune despre reabilitarea gemiei, realizată din fondurile statului român, este din 1947, în timpul hogei Gemil Semil Reşit. În 1961 Direcţia Monumentelor Istorice începe în 1961 restaurarea şi consolidarea moscheei, în baza unui proiect al arhitectului Rodica Mănciulescu, în acelaşi an având loc şi prima refacere a mormintelor din curtea locaşului de cult.

Experţii români care au studiat în 2007 gradul de degradare al construcţiei şi cimitirului musulman care o înconjoară au constatat că partea superioară a minaretului era foarte înclinată, riscând să cadă la cel mai mic cutremur, clădirea geamiei era serios deteriorată, la fel şi s

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum o ora
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 12 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Andy Byron, directorul executiv al companiei de tehnologie Astronomer din New York, a demisionat din funcție după ce a fost surprins îmbrățișând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei decla

Ceremonie militară și religioasă de Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, duminică, în București, la Monumentul Eroilor Aerului din Piața Aviatorilor / Evenimentul va începe la ora 10:00

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O ceremonie militară şi religioasă are loc, duminică, la Monumentul Eroilor Aerului, cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. Vor evolua aeronave militare aparţinând Forţelor Aeriene Ro

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 2 ore
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 11 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 11 ore
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 12 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 10 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

22°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°