Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Economia Chinei duduie

Publicat in GAZETA de SUD, marți 21 iulie 2009 ·

În timp ce restul planetei se zbate într-o gravă recesiune, China are toate şansele ca anul acesta să atingă o rată a creşterii Produsului Intern Brut de opt la sută.

Zilele trecute, instituţii specializate de la Beijing anunţau că PIB-ul ţării a crescut, încă din trimestrul al doilea al acestui an, într-un ritm de 7,9 la sută, cu mult mai mare decât cifra de 6,1 la sută înregistrată în primele trei luni ale acestui an. Corespondenţii la Beijing, respectiv la Shanghai, ai cotidienelor franceze Les Echos şi Le Figaro relatează în analizele lor că, imediat după publicarea cifrelor de mai sus, economiştii - nu numai chinezi - au emis noi prognoze, conform cărora rata creşterii economice a Chinei ar putea ajunge la 8,5 la sută în 2009 şi la aproape zece la sută în 2010. Acest nou avânt economic este, în parte, atribuit planului de relansare conceput de Beijing, plan ce a însemnat punerea în joc a 4.000 de miliarde de yuani (450 de miliarde de euro), fonduri ce au repus în deplină activitate o serie de sectoare importante ale economiei. Pretutindeni în ţară, relatează corespondentul la Beijing al ziarului Les Echos, s-au deschis şantiere noi: se construiesc autostrăzi, căi ferate sau clădiri de interes public. Conform datelor publicate, joia trecută, de Biroul naţional de statistică, investiţiile de capital fix în zonele urbane au crescut, în primul semestru al anului curent, cu 33,6 la sută, contraponderând astfel reculul serios din comerţul exterior. Băncilor de stat li s-a cerut să orienteze fonduri importante spre acordarea de credite necesare finanţării unei părţi din aceste ample lucrări, dar şi pentru achiziţionarea de apartamente de către particulari sau pentru extinderea marilor întreprinderi publice. Rezultatul? Ele şi-au mărit producţia, în luna iunie, cu 10,7 la sută. În primele şase luni ale anului curent, băncile chineze au deblocat peste 7.370 de

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum o ora
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Ilie Bolojan a promulgat LEGEA FUGARILOR

Gandul acum 42 minute
Președintele interimar Ilie Bolojan a promulgat, vineri, legea potrivit căreia se consideră evadare și fapta persoanelor condamnate la pedeapsa cu închisoarea care nu se prezintă la organul de Poliție în vederea punerii în executare a mandatului. Ac

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

George Simion, despre demisia lui Becali din partid: Suntem în postul Paştelui, e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair play şi n-a băgat în seamă răutăţile

News.ro acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat vineri, despre demisia lui Becali din partid, că suntem în postul Paştelui şi e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. ”Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair pl

George Simion se plânge că e ținta sistemului: „Vor să mă elimine din cursă cu înregistrări false”

Adevarul acum o ora
Liderul AUR George Simion a reacționat la acuzațiile privind validitatea semnăturilor strânse pentru depunerea candidaturii, spunând că sunt atacuri pentru a fi eliminat din cursă.

Ford Otosan începe livrarea în Europa a primelor maşini electrice fabricate la Craiova

News.ro acum 2 ore
Ford Otosan începe livrarea în Europa a primelor vehicule electrice fabricate în România. Compania produce la Craiova trei modele complet electrice, Puma Gen-E, E-Transit Courier şi E-Tourneo Courier. ”Ford Otosan, unul dintre cei mai mari producăto

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°