Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botoşani: Liviu Şoptelea: Îi învaţă pe cei mici să se exprime în culori

Publicat in Adevarul, marți 21 iulie 2009 ·

De mai bine de 15 ani, Liviu Şoptelea şi-a dedicat viaţa picturii şi copiilor. Botoşăneanul le arată cumsă-şi exprime sentimentele desenând.

Liviu Şoptelea a început să picteze în urmă cu 28 de ani, când era elev de liceu. A avut aproape 40 de expoziţii personale şi de grup în ţară, dar şi în străinătate. „În 1993 am avut o expoziţie de icoane pe sticlă la New York. Preotul paroh de la Biserica „Sfinţii Petru şi Pavel” le-a văzut şi le-a expus acolo pentru a fi apreciate şi de românii din America”, spune artistul.

Operele sale au fost preţuite de criticii de artă, iar premiile nu au întârziat să apară, reuşind să adune în vitrină nu mai puţin de 20 de premii şi diplome. De trei ori a obţinut locul I la Concursul Republican de Artă Plastică şi de două ori premiul „Gratitude” în Macedonia.

Terapie prin culoare

La Palatul Copiilor din Botoşani, pictorul a îndrumat sute de elevi care i-au frecventat cursurile. „Am avut rezultate foarte bune cu acei copii. Am obţinut foarte multe premii la diferite concursuri de pictură organizate în ţară. Am avut şi nenumărate expoziţii de grup sau tabere de creaţie”, îşi aminteşte artistul.

După zece ani de muncă la Palatul Copiilor, pictorul s-a văzut nevoit să renunţe la cursuri. Acum lucrează cu elevi aflaţi în dificultate, pe care îi învaţă să îndrăgească mai întâi această artă.

Liviu Şoptelea le arată minorilor din centrele de plasament să se exprime prin desen. „Pentru ei aceste ore sunt un fel de terapie prin culoare. Mulţi fiind din mediul rural, desenează de obicei casa lor, biserica şi şcoala. Asta înseamnă că, în ciuda vieţii lor de acolo, le este dor de familie”, afirmă profesorul.

Expoziţii la Centrul Ludic

O cameră mică aflată la primul etaj al Centrului Ludic „Lucie Lecomte” ţine loc de atelier de pictură. Aici vin zilnic zeci de copii care,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Știri Constanța Un microbuz și o mașină, implicate într-un accident rutier pe bulevardul IC Brătianu

Ziua Constanta acum 21 minute
Astăzi,4 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un accident rutier ce s-a produs pe IC Brătianu, în zona Poliției Rutiere, Constanța. Potrivit ISU

Ilie Bolojan: Problema pensiilor speciale va fi abordată în pachetul legislativ următor

Mediafax acum o ora
„Cel mai târziu în pachetul doi sau trei. Vom ataca și problema pensiilor speciale, pentru că nu doar că este un jalon, deci o obligație în raport cu Comisia Europeană și cu finanțările pe care le primim și este pur și simplu o necesitate socială”,

Ministrul Mediului, despre dezastrul de la Salina Praid: Şeful de la Apale Române ar putea fi schimbat săptămâna viitoare / Sunt o grămadă de instituţii care, din păcate, au aşteptat să se întâmple un dezastru

G4Media acum 57 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat, vineri seară, că au fost emise note de constatare ale Corpului de control al premierului cu privire la situaţia de la Salina Praid, iar şeful de la Apel

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 3 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 12 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 2 ore
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 4 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 2 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum o ora
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Vremea

București
acum

31°
vin.

19°/36°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

29°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

30°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

33°
vin.

17°/35°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

34°
vin.

17°/37°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°