Vreţi să ştiţi de ce nu o să iasă România niciodată cu adevărat din criză? Uite de-asta, că dacă se apucă unul să facă o chestie bună, vin zece şi-i dau în cap, mânaţi fiecare de interesul lui. Nu înţeleg de unde alba-neagra asta cu diplomele de la Spiru Haret. Sunt valabile diplomele incriminate până mai ieri de Ecaterina Andronescu? Nu sunt. Bun, ca să nu se spună că ţi-ai bătut joc de viaţa unui tânăr, îl pui să mai dea o dată examen, poate omul chiar a învăţat ceva. Dar nicidecum nu închizi ochii ca şi cum legea ar fi ceva opţional. Astăzi PSD a decis că nu se anulează nici o diplomă şi că nu se mai dă nici un examen, în ciuda celor hotărâte de ministrul Educaţiei, adicătălea omul pe care acelaşi PSD l-a pus în funcţie, ceea ce îl recomanda, cel puţin oficial, ca fiind cel mai bun produs al partidului în materie de educaţie.
Înţeleg, când vine vorba de strategii e nevoie de o politică corelată cu cea a partidului, dar în cazul de faţă ce treburi avea el, partidul, altele decât că îl va prezenta pe Mircea Geoană drept candidat la prezidenţiale, în toamnă şi că Spiru Haret rotunjeşte veniturile unor membri de vază ( spun Adrian Păunescu şi cred că e suficient)? Oare atât de greu să fie să te abţii de la populisme şi intervenţii? Mda, probabil că mai degrabă le-ai tăia o mână decât să-i dezveţi.
Nu mai comentez nimic despre prestaţia Ecaterinei Andronescu. Dacă aproape îmi devenise simpatică datorită îndârjirii cu care şi-a apărat punctul de vedere -mie mi se părea foarte just-, răzgândirea de după şedinţa PSD o descalifică, iar faptul că n-a avut demnitatea de a demisiona o face odios de…nici nu ştiu cum să-i zic. Aş vrea să ştiu ce le va răspunde oamenilor daţi afară din examenele de titularizare pe motiv de diplome marca Spiru Haret. Cum îi va împăca pentru că au pierdut un an, cum le va explica abrambureala. Doar porecla nu cred că o va scuza. @