48 de participanţi selecţionaţi din Braşov, Bucureşti, Cluj, Chişinău, Iaşi şi Timişoara se întrec în concursuri de creativitate şi studiu de caz, la Iulius Mall. Concursul Naţional RoBEC (Romanian BEST Engineering Competition) a fost deschis oficial azi, la ora 11.00, în prezenţa unor reprezentanţi ai Universităţii Tehnice, ai companiilor Bechtel şi ISDC, implicate în organizarea evenimentului, dar şi a viceprimarului Clujului, Radu Moisin. Competiţia îşi va desemna câştigătorii mâine. Cei 48 de paritcipanţi, împărţiţi în 11 echipe, se întrec în două concursuri, „Team Design” şi „Case Study”, la finalul cărora se vor decide reprezentanţii României la finala europeană EBEC, ce va avea loc la Ghent (Belgia) în luna august, miza cea mare a competiţiei.
Concurs ingineresc a la Tom şi Jerry
În cadrul probei practice, studenţii au primit sarcina de a construi un mecanism de transfer de energii în serie, de tip Rube Goldberg, pornind de la celebrele scene de acest gen din desenele animate Tom & Jerry. Un astfel de sistem este întâlnit în jocul Domino, în care mişcarea unei piese atrage după sine o serie de mişcări în lanţ.
Pentru această probă aceştia au primit ustensile precum mingi de ping-pong, tuburi, dopuri, lumânări etc, cel mai funcţional şi spectaculos proiect urmând să reprezinte România în cadrul concursului din Belgia.
Proiecte naţionale ecologice gândite de studenţi
În cadrul celei de a doua probe - studiul de caz - participanţii trebuie să dezvolte o amplă campanie ecologică, într-o ţară în care responsabilitatea socială şi comunitară nu este foarte dezvoltată, prin intermendiul unei organizaţii nonguvernamentale. Ei au la dispoziţie pentru acest proiect un buget de 3.000 de euro, bani care pot fi folosiţi numai pentru cheltuieli de logistică, cazare, masă, transport şi materiale de promovare.