Băncile din România percep taxe şi comisioane pentru unele servicii care sunt gratuite în majoritatea ţărilor europene. Pentru orice operaţiune în care folosesc cardul de debit, cum ar fi consultarea contului curent sau extragerea de numerar din contul curent, clienţii băncilor din România sunt nevoiţi să plătească.
Atunci când deschid un cont curent, clienţii băncilor primesc şi un card de debit, prin care pot avea acces la sumele depuse în conturile respective.
Operaţiunile simple efectuate cu ajutorul acestor carduri la bancomatele băncilor emitente sunt taxabile în România, în timp ce în mai toate ţările civilizate sunt gratuite.
Dacă până acum, oamenii nu păreau deranjaţi de această practică, în contextul actual, orice „jecmăneală“, oricât de mică, este un motiv de indignare.
„Nu mi se pare normal să mi se ia comision când folosesc bancomatul lor. După ce că se folosesc de banii noştri, ne mai şi taxează pentru orice operaţiune. Inventează tot felul de comisioane pentru că la noi «e loc»“, spune Cătălin Mihalache, client au unei mari bănci din Bucureşti.
Sânziana Rusu are un cont curent la o altă bancă, şi, de asemenea este nemulţumită de existenţa acestor comisioane.
„Din cauza acestor taxe, evit să îmi consult contul şi nu pot să retrag niciodată suma totală de pe card. Cred că aceste servicii ar trebui să fie gratuite“, spune tânăra.
„Eu retrag bani de două-trei ori pe săptămână de la banca unde am cont. Sunt sume destul de mari. Îţi dai seama că nu-mi convine, pentru că aceste comisioane se adună, iar în timp o să constat că am plătit prea mult pentru nişte servicii absolut normale. Am banii la ei în banca, scot doar de la bancomatele lor, trebuie să-i şi plătesc pentru asta?“, spune, supărat, Andrei Maiorescu, proprietarul unui minimagazin alimentar din Capitală.
Comisioanele bă