Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Decesul prin imersiune

Publicat in Viata Medicala, miercuri 22 iulie 2009 ·

Înecul se plasează printre primele trei cauze majore de moarte accidentală. În lume se înregistrează peste 500.000 de cazuri de deces prin înec anual, dar cifra este subestimată prin lipsa raportărilor certe în numeroase zone. Peste 9.000 de cazuri surveneau anual în SUA, potrivit unei statistici mai vechi. Datele mai noi (2002) vorbesc despre 8.000 de cazuri sau mai puţin, din care 1.500 sunt copii. Numai în California, un loc predilect pentru vacanţe şi sporturi de apă, sunt recuperaţi anual din ocean 25.000 de oameni, dar procentul decedaţilor este relativ redus, astfel încât cifrele ni se par supraestimate. Reducerea deceselor prin înec în SUA este l Publicitate egată în bună măsură de impulsionarea educaţiei fizice (în care se cuprinde şi înotul) în şcolile americane, cu amenajarea unei ample reţele de bazine de înot. La Congresul Internaţional de Înec (Drawning) din 2002, la Amsterdam, s-a ajuns la un consens privind definiţia înecului ca „insuficienţă respiratorie primară prin submersie în mediu lichid“. Practic, ne referim însă numai la apă. Pe lângă înotători sau căzuţi în apă, se adaugă accidentele sportive: 800 de morţi pe an printre cei care practică scuba diving (scufundări), cei care ajung cu automobilul în apă, ceea ce se întâmplă şi la noi, inclusiv în Dâmboviţa, sau cu elicopterul, planorul sau avionul (nu avem cunoştinţă de asemenea accidente la noi, unde astfel de obiecte zburătoare cad pe uscat). Un aspect interesant raportat la respectivul congres: bărbaţii cad victimă înecului de 4 până la 12 ori mai frecvent decât femeile, deşi la abilitatea de a înota bărbaţii sunt superiori. Se pare că femeile fac mai puţine imprudenţe, cel puţin în apă, dar un alt factor important este alcoolul. Un studiu comun realizat de Australia, Scoţia şi Canada a arătat că alcoolul intervine în 30 până la 50% din cazurile de înec. Merită amintit şi faptul

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 59 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 4 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Poliţia belgiană a interogat doi israelieni acuzaţi de crime de război care veniseră la festivalul Tomorrowland

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile belgiene au declarat că au reţinut şi interogat pentru scurt timp doi cetăţeni israelieni care au participat la festivalul de muzică electronică Tomorrowland săptămâna trecută, după ce g

Alunecare de teren pe o suprafaţă de 150 de metri, în zona unei foste mine de sare, în Maramureș

HotNews acum 2 ore
O alunecare de teren s-a produs în localitatea Coştiui, judeţul Maramureş, pe locul unei foste mine de sare, fiind creat un crater cu un diametru de 30 de metri şi o adâncime de aproximativ 10-15 metri. O casă nelocuită este în pericol, iar preventi

Romtehnica și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems, acord-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD. Cât costă

Gandul acum 59 minute
Ministerul Apărării Naționale – Direcția generală pentru armamente, prin Compania Națională Romtehnica SA, și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat vineri, 18 iulie, Acordul-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum o ora
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 7 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/36°
mar.

22°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

27°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°