Mesajul a fost trimis. Multumesc!

100 de râmniceni vor zbura cu balonul de zilele oraşului

Publicat in Adevarul, miercuri 22 iulie 2009 ·

La acţiunea „Iubeşte Râmnicul“ cetăţenii s-au arătat mândri că au un oraş curat „Mă numesc Niţă Maria şi anul acesta împlinesc 65 de ani, în ziua de 29 iulie (n.r. de ziua Imnului). Nu doresc să zbor cu balonul, doresc să rămân cu picioarele pe pământ, dar să am unde locui. Fiul meu are un dosar pentru locuinţă socială încă din 1998”, este notat pe primul bileţel citit ieri de către reprezentantul primăriei în faţa presei, la încheierea acţiunii „Iubesc Râmnicul”. 

Unii locuitori ai oraşului nu s-au sfiit să strecoare în urnă anunţuri imobiliare. „Schimb casă în comuna Vaideeni, cu apartament în Râmnicu Vâlcea”, sună un alt „gând bun” dedicat oraşului. Cu toate acestea, atât cu mesajele din urnă cât şi cu cele primite pe e-mail, s-a reuşit încropirea unei liste de aproape o sută de râmniceni ce vor beneficia, sâmbătă sau duminică, de o ascensiune cu balonul. „Cred că Râmnicul merită să i se spună oraşul parfumat”, e de părere un  locuitor, care mai spune că s-a mutat în 2001 în municipiu şi nu regretă acest lucru. Filofteia Ciolacu scrie: „Oraş istoric, ordonat şi curat. Ce îşi poate dori un cetăţean mai mult?”. Unele dintre bileţelele din urna lăsată în faţa primăriei se adresează direct edilului-şef. „Domnule primar, vreau să vă mulţumesc pentru jocul de table pe care mi l-aţi dăruit”, scrie Dan Dobre. Alt râmnicean, Nicolae Stănescu, îi urează oraşului să devină numărul unu: „Să te dezvolţi în continuare ca şi până acum şi să devii «number one» în România”.

Pentru că numărul celor care au participat la acţiunea „Iubesc Râmnicul” nu a fost atât de mare, reprezentanţii primăriei au decis ca toţi cei care şi-au lăsat mesajele să  beneficieze de o ascensiune cu balonul cu aer cald. Au fost aproape 100 de mesaje, trimise pe e-mail sau lăsate în urna din faţa primăriei. „Toţi cei care şi-au lăsat numele şi datele de identificare vor fi contac

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Helmut Duckadam, decorat post-mortem de Iohannis. „Un simbol al performanțelor unei generații”

HotNews acum 52 minute
Fostul mare portar al Stelei Helmut Duckadam, care a murit luni, la vârsta de 65 de ani, a fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, conform decretului semnat de preşedintele Klaus Iohannis, a informat, mierc

POLITICO: De ce votul prezidenţial din România ar putea zgudui NATO

News.ro acum 45 minute
România este o putere militară serioasă, motiv pentru care riscul ca un candidat pro-rus şi sceptic faţă de NATO, Călin Georgescu, să devină preşedinte duminica viitoare derutează alianţa, scrie miercuri POLITICO. Ţara cu 19 milioane de locuitori es

NATO se teme de noi acte de sabotaj şi atacuri cibernetice

Ziua Constanta acum o ora
NATO se teme de noi acte de sabotaj şi atacuri cibernetice ce ar putea avea loc pe teritoriul Alianţei Nord-Atlantice, a avertizat un diplomat de rang înalt pe marginea reuniunii miniştrilor de externe din ţările membre, ce are loc marţi şi miercuri

Compania Enel, dată în judecată de asociații de consumatori pentru creșterea prețurilor. Fiecare client neinformat de scumpire ar putea primi 200 de euro

Ziare.com acum o ora
Firma Enel, care a ieșit de pe piața din România în 2023, când a fost achiziționată de PPC, a fost dată în judecată în Italia de mai multe asociații pentru protecția consumatorilor. Aceștia susțin că Enel nu a informat clienții despre scumpirea preț

Un bărbat a fost reținut după ce și-a ucis fratele. A abandonat cadavrul într-un imobil părăsit

Ziare.com acum 53 minute
Un bărbat de 56 de ani din judeţul Alba a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat că şi-a ucis fratele mai tânăr. Trupul a fost găsit într-un imobil părăsit. ”În seara zilei de 3 decembrie 2024, un bărbat, în vârstă 52 de ani, din localitatea Fă

Studiu Deloitte: șapte din zece companii din România se așteaptă la creșterea impactului reglementărilor în zona economiei circulare, iar comunicarea transparentă și informarea stakeholderilor apar în topul priorităților tranziției

HotNews acum 41 minute
Șapte din zece companii din România (67%) se așteaptă la creșterea impactului reglementărilor în zona economiei circulare,de lamoderat, în ultimele 12 luni, către mare și foarte mare în următorii cinci ani, arată studiul Deloitte „Economia circulară

Billboard o numeşte pe Beyoncé cel mai mare star pop al secolului 21

News.ro acum 2 ore
Beyoncé a fost desemnată cel mai mare star pop al secolului 21 de Billboard, a anunţat marţi site-ul de topuri muzicale, ca parte a unei serii continue. „Beyoncé se află în fruntea listei noastre editoriale alese de personal pe baza celor 25 de ani

Călin Georgescu, întrebat ce va face cu scutul de la Deveselu: Totul se va evalua. Care sunt avantajele, care pot fi avantajele în viitor, ce s-a întâmplat până acum

News.ro acum 10 ore
Candidatul independent la Preşedinţie Călin Georgescu, clasat pe pml loc în urma primului tur al alegerilor prezidenţiale, a declarat,întrebat ce va face cu scutul de la Deveselu, că ”totul se va evalua, care sunt avantajele, care pot fi avantajele

Microsoft, proces de 1 miliard de lire sterline pentru că ar fi suprataxat clienţii firmelor rivale

Mediafax acum o ora
Plângerea susţine că Microsoft oferă un preţ mai mic firmelor care rulează Windows Server pe Azure decât pe competitorii direcţi precum AWS, cloud-ul Google sau Alibaba Cloud. Astfel, firmele sunt practic suprataxate pentru a folosi soluţii alternat

INCENDIU într-un bloc din Râmnicu Vâlcea. 60 de persoane, evacuate de urgență din calea flăcărilor și a fumului dens

Gandul acum 3 ore
Panică marți seara într-un bloc din Râmnicu Vâlcea, unde un incendiu izbucnit într-un magazin de la parter a dus la evacuarea a 60 de persoane din 32 de apartamente. Un incendiu puternic a cuprins marți noapte un magazin aflat la parterul unui bloc

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

2°/6°
vin.

2°/4°
sâm.

4°/7°
Iasi
acum

mie.

-0°/3°
joi

0°/2°
vin.

0°/3°
sâm.

2°/9°
Constanta
acum

mie.

3°/7°
joi

6°/8°
vin.

8°/10°
sâm.

8°/10°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/3°
joi

-1°/4°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/5°
Timisoara
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/6°
vin.

4°/6°
sâm.

2°/8°