Marcela Cosmeanu a născut, luni, încă o fetiţă. Medicii spun că, dacă va mai rămâne însărcinată, îi vor lega trompele uterine. Soţii Cosmeanu spun că doctrina penticostală le interzice să folosească mijloace de contracepţie şi că numărul copiilor nu este o problemă, întrucât „se cresc unul pe altul“. Soţii Cosmeanu s-au întâlnit în urmă cu 20 de ani, la malul mării. Marcela, pe atunci în vârstă de 16 ani, îşi căuta de lucru pe litoral.
S-au plăcut şi imediat a apărut primul copil, Aurelia. De atunci, aproape în fiecare an, în coliba cu două camere din localitatea botoşăneană Mitoc a mai apărut câte un suflet. Cu timpul, Cosmenii au devenit cea mai numeroasă familie din comună.
Marcela a născut 12 fete şi doi băieţi. Pe toţi i-a crescut din munca câmpului şi din alocaţiile primite de la stat. Fetele mai mari, Aurelia (19 ani), Ionela (18 ani) şi Estera (15 ani) s-au angajat deja ca menajere la nişte familii înstărite din Suceava şi Bacău.
La 14 ani, Lidia ţine casa
Pentru cei doi părinţi, copiii sunt o problemă care se rezolvă singură. „Eu şi soţia suntem toată ziua la câmp. Copiii se cresc unul pe altul. De-acuma sunt mari şi se descurcă”, a declarat capul familiei, Marin Cosmeanu.
Cât timp părinţii sunt pe câmp, la muncă, „şefă” este Lidia, care nu are decât 14 ani. „Mă ajută la treburile casei cei care sunt mai mari. Cei mici mă mai necăjesc. Nu mă ascultă.
Eu trebuie să fac tot în casă, să-i spăl, să fac curăţenie, să le dau mâncare, să strâng masa şi să-i culc”, a povestit fetiţa. În timp ce Lidia se ocupă de gospodărie, ceilalţi copii stau prin curte. Nu au jucării, decât două resturi de maşinuţe. „Nu avem jucării, însă ne jucăm între noi de-a prinsa, de-a ascunsa, mai fugim. Nu ne batem şi nu ne certăm între noi”, a explicat Emanuela (12 ani).
Medicii vor să-i